Revista Helion numerele 3-4 (8-9), iulie-septembrie 2007, a publicat, sub semnătura lui Cornel Secu, două materiale extrem de violente la adresa subsemnatului (şi nu numai), editorialul intitulat „O minimă exigenţă”, precum şi „Neica Nimeni şi Sfârâiacul”.
La câteva săptămâni, pe la începutul lui septembrie 2007, am trimis redacţiei Helion un mail prin care solicitam publicarea unui Drept la replică.
Răspunsul primit de la redacţia Helion a fost o lungă tăcere. De altfel următorul număr al Revistei Helion, adică 1-2 (10-11), februarie-aprilie a apărut spre sfârşitul lunii mai 2008, fără a publica Dreptul la replică. Singurul comentariu, mai degrabă en-passant, este finalul noului editorial: „Blazonul Helion a însemnat întotdeauna o atitudine morală, dublată de un sistem de valori de la care nu s-a abdicat niciodată.” Curat atitudine morală, coane Maître!

Iar eu mă opresc aici şi vă invit să lecturaţi în continuare Dreptul la replică pe care Cornel Secu nu a fost în stare să-l publice.

Este interesant de urmărit motivaţiile, scopurile şi chiar tehnica scriitorilor care încearcă să pună în circulaţie ideile lor îmbrăcate în diferitele forme literare. Şi, mai ales, să poţi surprinde, în paralel, cum se întâmplă aceste lucruri în diverse culturi. Este fascinant să descoperi (de fapt, să reuşeşti să vizualizezi toate cele de mai sus - de la motivaţii şi până la industria care susţine aceste motivaţii, dacă ele se încadrează în sistemul dominant, acela de produs bani) faptul că, într-o economie de piaţă extrem de eficientă - aşa cum este cea din America, scriitorilor nu le poate lipsi decât inspiraţia pentru a nu putea scrie ceva, în rest, mecanismele prin care opera lor este pusă în valoare, promovată, transformată în ceva incitant şi, în cele din urmă, vândută cu succes, merg unse.

Cred că aici se poate striga lozinca din spotul acela românesc păgubos de acum câţiva ani, mă rog, într-o formă puţin adaptată: "Dormi liniştit, sistemul lucrează pentru tine".
Şi chiar lucrează, dacă reuşeşti să convingi. Pentru că niciodată n-o să auzim scriitorul cutare sau editorialistul cutărescu spunând că au publicat într-o revistă, ci că i-au vândut o povestire, un poem, un articol etc.

Pornind de la articolul lui Jay Lake şi Ruth Nestvold, Anatomia unei idei, am extras din acesta întrebările pe care cei doi le analizează şi le-am adresat câtorva scriitori români cunoscuti. Mai jos puteţi citi opiniile lor, alături de cele ale lui Jay Lake şi Ruth Nestvold.
Le mulţumesc, pe această cale, scriitorilor care au avut bunăvoinţa de a răspunde în timp util: Marian Coman, Victor Martin, George Lazăr, Michael Haulică, Cătălin Ionescu şi Sebastian A. Corn (ordinea menţionării este ordinea în care au sosit răspunsurile). De asemenea, le mulţumesc şi scriitorilor americani Jay Lake şi Ruth Nestvold pentru implicarea lor în această anchetă.

Întrebările adresate sunt următoarele:

1. Ce este o idee literară? Ce înseamnă, de fapt, să ai o idee care să poată fi folositoare din punct de vedere literar?

2. Ce face ca o idee să fie potrivită pentru genul SF sau Fantasy?

3. Care este, pentru dumneavoastră, mecanismul intern şi extern al transformării acestei idei într-o poveste? (se referă la procesul de dezvoltare internă a ideii şi la tehnica de lucru). Exemplificaţi pe un text personal.