|
In anul 2004, NASA a facut primul pas spre implinirea unei mai vechi viziuni asupra explorarii spatiului. Spirit si Opportunity, roverele pentru explorarea planetei Marte, au asolizat pe planeta rosie in luna ianuarie si inca sunt pe pozitii dupa mai bine de un an. Acesti mici robotei au confirmat ceea ce unii oameni de stiinta au concluzionat mai demult: a existat, odata, apa la suprafata planetei Marte. Aceasta descoperire a readus in discutie posibilitatea ca, in urma cu foarte multa vreme, viata sa se fi dezvoltat pe aceasta planeta.
In 2005, NASA va lansa nava orbitala Mars Reconnaissance, care va cauta urme de apa in subsolul planetei, precum si noi locuri de asolizare pentru misiunile viitoare.
Dar, nu doar aceasta uimitoare descoperire ne-a determinat sa dedicam un dosar intreg Spatiului si explorarii viitoare a acestuia. O alta bariera a fost invinsa tot anul trecut, cand naveta SpaceShipOne a efectuat primul zbor privat in cosmos. Aceasta misiune, realizata de echipa Scaled Composites din Mojave, statul California, S.U.A., a fost in intregime finantata din fonduri particulare, ceea ce inseamna un singur lucru important: dominatia guvernelor in ceea ce priveste zborurile spatiale a luat sfarsit . De-acum inainte este posibil orice: de la infiintarea primei companii turistice spatiale pentru sboruri in afara atmosferei si pana la colonizarea sistemului solar si, de ce nu, calatorii mult mai indepartate.
Daca o serie de oameni de stiinta, cercetatori si tehnologi, ne ameninta cu aparitia iminenta a inteligentei artificiale care nu se stie cum va reactiona la prezenta noastra pe Terra, altii ne ofera solutii tehnice pentru, poate, o cale de scapare, noua veche frontiera: SPATIUL
Mugur Cornilã |