Prima pagina 
Fandom Interviuri Ovidiu Petcu - Ancheta RomaniaSF Online
Fandom Interviuri Ovidiu Petcu - Ancheta RomaniaSF Online | Ovidiu Petcu - Ancheta RomaniaSF Online |
|
|
| Scris de RomaniaSF | |
| miercuri, 19 aprilie 2006 | |
 1. Descrieti, pe scurt, secolul XX, conform experientei, credintelor si sentimentelor proprii.2..Care considerati ca sunt primele 3 cele mai importante puncte tari si puncte slabe ale umanitatii acestui secol? 3. Cum va imaginati evoluind lumea in mileniului trei? “Mileniul III va fi religios sau nu va fi deloc”? 4. Ce tip de societate credeti ca se va impune in lume in urmatorii 50-100 de ani? Care sunt motivele? 5. Credeti ca va exista un salt de evolutie a omenirii in urmatorii 50 de ani? Detaliati raspunsul 6. Ar fi necesara gandirea unui alt tip de societate? Daca da, care ar trebui sa fie reperele dupa care sa se ghideze aceasta? Daca nu, motivati. 7. Care sunt intrebarile si problemele fundamentale pe care ar trebui sa le puna astazi in discutie literatura imaginarului? 8. Mai avem nevoie de science-fiction? De ce se scrie science-fiction? (incercati, daca este posibil, o definitie a genului) 9. Care este motivul pentru care, in ultimii ani (10-20), fantasy a devenit prietenul cel mai apropiat al tinerilor si nu numai, in detrimentul altor genuri? 10. Ce fel de science-fiction credeti ca se scrie (si se vinde – adica prinde) astazi? 11. Imaginati-va traind in mileniul IV. Care ar putea fi problemele cu care s-ar putea confrunta acel mileniu? 12. O societate umana intoarsa la natura? Trebuie sa inceapa lupta cu tehnologia? Este aceasta o solutie pentru reinventarea umanitatii? 13. Comentati, in cateva cuvinte, urmatoarele afirmatii: a) Suntem singuri in Univers. b) Nu exista Dumnezeu. c) Telul nostru este perpetuarea speciei. d) In foarte scurt timp omenirea se va autodistruge. e) Nu mai poate aparea viata inteligenta in univers (universul dispare). 1. Inainte de toate, ma alatur celor ce simt un puternic disconfort cand trebuie sa scrie fara diacritice; eu parca alerg cu picioarele altuia. Secolul al XX-lea… Toate cele de mai jos reprezinta parerea ultimului nascut intr-o familie care, din motive ce vin dinspre mijlocul celui de-al XIX-lea veac, nu s-a impacat niciodata cu “dictatura proletariatului”. Acestui noroc ii datorez faptul ca am dispus de timp si de o documentatie bogata si sigura, pusa in valoare de setea de informare inoculata prin acea minunata “manipulare” a copilului numita educatie – de unde si “contaminarea” mea cu SF inaintea anilor de scoala. Port amprenta acestui context. Secolul al XX-lea? Am trait in el 45 de ani. Sa vedem… …la Paris decoleaza avionul lui Vuia (1906), in tara socialistii straini incearca o compromitere a guvernului (1907), la Paris e testat propulsorul reactiv al lui Coanda (1910), iar in tara navaleste Primul Razboi Mondial (1916) exact cand se nastea mama iar tata se bucura de prima lui vacanta mare... In Rusia, “partidul celor multi” isi declara culoarea prin salve de obuze (1917). In tara, dupa Marea Intregire din 1918, lucrurile par sa se reaseze, dar nu pentru multa vreme. La Geneva se infiinteaza Liga Natiunilor (1920), in Romania patrunde bolsevismul (1921) si incep sa se resimta efectele Crizei Mondiale, cand se aprinde revolta in Lupeni (1929). In Germania Hitler castiga alegerile in mod cinstit (!!), Japonia cotropeste Manciuria, parasind Liga Natiunilor, iar la noi se declanseaza grevele ceferistilor si petrolistilor (1933). In Spania incepe Razboiul Civil dintre extrema de dreapta si stanga (1936). La noi se simte refacerea de dupa criza, maximul economic din 1938 dovedind ca, pe-atunci, romanii isi cunosteau locul si atributiile ceva mai bine; schizofrenia miscarii legionare, apoi al Doilea Razboi Mondial (1939) care ajunge si la noi – ca peste tot. Dupa 1946 n-a mai fost “ca peste tot”: o mana de oportunisti instaureaza prin furt dictatura “celor multi”, detroneaza regele prin santaj, deschide marele abator al clasei ganditoare romanesti – Canalul (1949-1954) – si “pacifica” rezistenta din munti cu gloante, cufundand tara intr-o liniste buimaca. In Ungaria, anticomunistii sunt readusi la “dreapta credinta” cu tancurile sovietice (1956). La noi continua “colectivizarea” agriculturii pe baza de ciomag; beat crita, entuziasmul imaginii “castelelor” proiectate de analfabeti pe nisipul propriei lor obtuzitati bantuie fara jena, avansand ideea ca poti ajunge in viitor calare pe batul de floarea-soarelui in timp ce bati din palme; invatamantul obligatoriu da partie omului simplu catre slova “Partidului” unic, electrificarea deschide propaganda radio / tv spre toate colturile tarii, conditionand mintile “celor ce muncesc” in spiritul “luptei de clasa” – in a dori ce nu pot: inlocuirea pe baza de buletin a celor ucisi la Canal, sau la Aiud… si ridicarea noii “intelectualitati”, intretinand frustrari, fenomenul Pitesti, suspiciuni, “alimentatie rationala” cu cozi la hrana ceausista… Iar dupa 1989: diplome de “revolutionar” pe viata, “libertatea” de a-l fugari pe Coposu si “democratia” cu metrul tot mai scurt de salam pe masa, “Surprize surprize” pe tv si libertatea presei pe drojdie... In plus, diversi speriati cu microfon si nedoriti cu pumnul in gura – "Unde sunt volumele de sertar?" intrebau puternicii zilei in timp ce le blocau publicarea… Stalcita intre umerii celor orbiti de soarele unei libertati prea timpurii in raport cu intelegerea, democratia noastra invata sa supravietuiasca. Visele secolului al XIX-lea despre cel urmator: Edgar Poe, Jule Verne, Albert Robida… …Inceputul veacului trecut gasise o omenire plina de speranta, dar: in pas cu aparitia studiourilor de cinema, a avioanului, a radioului, a reactiei nucleare, a tranzistorului, a drumului spre stele, a transplanurilor de organe, a computerelor etc., iata: doua razboaie mondiale si crearea “lagarului socialist”, care au ingropat milioane de oameni si au ridicat pe alt plan lupta surda si sustinuta dintre Rational si Irational, cu lovituri pe campuri alternative: Coreea, Ungaria, Cuba, Cehoslovacia, Vietnam, Afganistan... Documentele si experienta personala mi-au dat de inteles ca nu capitalismul a castigat Razboiul Rece cum nici 1989 nu a eliminat comunismul: a castigat cea fara de tara, Democratia – dar cam pe nevazute si cu multimi de bete in roate; aceeasi Democratie careia unii i-au tot lipit pe spate varii adjective, parca spre a fi mai usor de hulit in numele invidiei ridicate ici si colo la rang de politica nationala; pentru ca, in afara de a n-o pricepe, n-ai ce-i face: expresie a echilibrului de-a fi, ea creste in copil prin buna-crestere, premiza maturizarii morale, construind personalitati de valoare care o calatoresc pe unde umbla, raspandind-o ca pe o profesie. Ce au inteles din ea statele postcomuniste? Poate legea potrivit careia cu cat mai multi oameni invatati, cu atat mai bine? Ce face invatatura dintr-un prost-crescut? Istoria ne-a aratat ce. La urma urmei, nici Cursa Spatiala nu a trimis oameni pe Marte, iar abolirea de facto a rasismului (cam tarzie) a creat complexul vinovatiei, generand comportamente de “discriminarea pozitiva”: in Vest nici macar nu se mai zambeste la bancurile cu negri, iar daca spui mai mult de doua esti cotat drept rasist – asa ca s-ar putea ca substantivul “Romania” sa aiba in curand un “r” in plus. Internet-ul ne-a apropiat nu de cultura, ci de tastatura, iar HIPERteleviziunile ne-au legat mintea de fotoliu, facand-o treptat incapabila sa mai recompuna in spatiul ei virtual imagini din vorbe: “cuvant” gata mestecat si semidigerat, imaginea tv color e accesibila si sugarilor – cui ii mai trebuie carte azi?! Prin efect de import si / sau de neputinta cu pretentii, parte din muzica romaneasca a devenit zgomot ritmic la indemana oricarui afon, injurand in numele libertatii de expresie si deplangand hormonal-obsesiv “iubiri” mimate cu aceleasi maximum 20 de cuvinte… Si, semnificativ prabusit dupa 1989, acel barometru al spiritualitatii fara frontiere – “industria” bancurilor – nu si-a mai revenit nici in ziua de azi, iar pe garduri scrie ca libertatea inseamna droguri, crime si prostitutie. Paradoxal, romanii au intrat in ultima decada a secolului cu “Moarte intelectualilor!“ si au iesit cu “Jos mainile de pe Irak!” Cum separi politica de ignoranta? Raman inca putin in secolul trecut doar sa va intreba: cine naiba a avut interesul aici, la noi, ca ordinea stabilita de valorile consacrate in lumea civilizata sa fie continuu hartuita, eventual pana la rasturnarea piramidei valorilor amintite? Iar azi: cine are acest interes? (Desi ma doare, iubesc intrebarea asta!) 2. “Primele 3 cele mai importante puncte tari” – adica cele care ar trebui ”lovite” simultan, corect? Daca ar fi sa “atac” secolul al XXI-lea (precum sugereaza expresia din intrebare), as evita: STIINTA, TEHNOLOGIA si COMUNICATIILE. (Sincer: as ocoli si TRANSPORTURILE.) Ca prime 3 “puncte slabe”, aleg: CUNOASTEREA (la nivelul omului de pe strada), TOLERANTA (interetnica, religioasa, intre generatii etc.) si, automat, SINCERITATEA individului CU SINE INSUSI (puternic “rarefiata” de varii frustrari, mai ales in statele fostului lagar). Atentie, insa: o gandire strategica “a la Sun Tzu” recomanda economicitatea “loviturii”, adica: “investeste minimum de energie pentru maximum de efect!” Asa ca, in cazul dat, e suficienta atacarea “punctului slab” CUNOASTERE – prin sprijinirea ei pe toate caile; asta deoarece, conform psihologilor (si amintind de “principiul dominoului”), o buna educatie si o informare corecta dezvolta si TOLERANTA, si SINCERITATEA. Ca atare, si ele pot fi transformate in “puncte tari”, aparand astfel ca derivate din cunoastere. Mai exista un “punct slab derivat” – rezultant celorlalte: mult-discutatele diferente de venit. Ele sunt in firea lucrurilor, insa: daca intr-o societate normala asemenea diferente se reflecta in categoria magazinelor, a hotelurilor sau a restaurantelor frecventate de membrii ei, intr-o societate bolnava ele se materializeaza in imaginea halucinanta a unor multimi de necalificati care isi duc traiul de azi pe maine, in paralel cu numarul simbolic de mic al celor care au cumparat pur si simplu intreaga tara. Am pus problema societatilor bolnave abia aici, la final, si din satisfactia pe care mi-o aduce concluzia ca, prin aplicarea aceleiasi gandiri “a la Sun Tzu”, acest al patrulea “punct slab” va deveni istorie. 3. Stim cu totii ca in limba franceza, utilizata de Andre Malraux la formularea celebrei afirmatii, primul sens al adjectivului “spirituel” este acela de “spiritual”, “sufletesc”; iar daca al doilea sens este “religios”, “pios”, al treilea revine in aria laica, semnificand “spiritual”, cu sensul “plin de spirit (de duh)”. Oare de ce Malraux nu a folosit adjectivul “religieux”, ori “pieux”, apte sa ne trimita direct la cele sfinte? “Spirituel”…! Eu cred ca ne-a trimis la biblioteca. Acum, daca tot mi-am entuziasmat galeria cu aceasta stralucita demonstratie intelectuala (usor de operat cand ai dictionarul in stanga, “net”-ul in dreapta si banuiala in suflet), vreau sa inchei apoteotic. Deci: Intelegand ca “secolul al XXI-lea va fi al spiritului sau nu va fi deloc”, ma uit in jur si vad ca sus-amintitul veac nu a cucerit inca planeta, dar si-a stabilit citeva baze ici-colo, prin mediile favorabile. Ma refer la grupurile formate din indivizi care privesc mult, mult mai departe de lungul nasului, intrucat au ca munca principala VIITORUL. In aceste comunitati, actualul mileniu a fost prezent inca din veacurile anterioare; iar statele conduse inteligent au plecat urechea la vorba celor din grupurilor amintite si au ajuns departe – unele chiar la sensul propriu. Cum va arata mileniul al III-lea? In functie de valoarea parametrului CUNOASTERE pe cap de locuitor, si repet: doar nivelul inalt de educatie si instruire poate forma temelia unei TOLERANTE largi, dar echilibrate, dublata de SINCERITATEA CU SINE INSUSI a fiecaruia dintre noi – marele secret al succesului. Cum vor evolua toate acestea? Nu stiu; dar pot aprecia ca, daca nu va veni in timp util ziua cand vor conduce oamenii intelepti, nu cei puternici, totul se va sfarsi intr-o prea-nespirituala bataie cu pietre. 4. Sub rezerva ereziilor pesimiste comise mai sus (si, mai ales, ale celor ce le vor urma), dati-mi voie sa visez putin. Asadar… …Globalizarea: imaginata prima oara de Kant ca garantie a pacii universale, schitata de Titulescu pe “osatura” Ligii Natiunilor (creata la initiativa lui), continuand si azi sa sperie extrema nationalismului ingust si nemarturisitele dorinte de hegemonie ale unor varii statulete. Treptat, omenirea prinde a-nteleage ca viitorul ei nu se naste din spuma de petrol arab ci din globalizare, asta insemnand relativa unitate politica, economica si juridica a statelor Lumii. Se trece la perfectarea formelor legale, apoi la fapte: eradicarea terorismului, sistarea oricaror forme de conflict intre natiuni si distribuirea bunurilor dupa criterii rationale – premiza a expansiunii omului in Spatiu, echivalent modern al ridicarii primilor hominizi la verticala evolutiei in faurari ai migratiilor ce ne-au raspandit pe 5 continente acum 20 de mii de ani ca stapani ai planetei. Adio discrepante Nord-Sud! Avem de extirpat poluarea, de refacut stratul de ozon, de controlat clima planetei, de colonizat Universul! Ei bine, in sensul “visului” de mai sus, al globalizarii, omenirea e mobilizata de un motiv esential: acela ca, daca n-o va face curand, n-o sa mai faca nimic. Stau marturie geofizica si clima din ce in ce mai instabile, poluarea avansata, “insulele” de ozon ce plutesc rasfirat in jurul Pamantului ca niste fantome… Supravietuirea civilizatiei va pretinde o omenire unita nu doar politic si economic, ci si stiintific. Or, daca progresul exploziv al cunoasterii a avut pana acum drept motor o acerba rivalitate intre sistemele politice si chiar intre natiuni, resortul progresului viitor al omului il constituie pericolul de a disparea ca specie printre daramaturile propriei planete. In plus, amenintarile nu vin toate de pe Pamant – alt motiv in favoarea stabilirii unei unitati a actiunilor umanitatii. “Tip de societate”? Citeam in textul anexat intrebarilor: “nemaiexistand nici o contrapunere ideologica majora la liberalismul democratic – ideologia care este considerata pilonul unei societati viitoare” etc. Haideti sa vedem: ce este un partid politic si ce rezulta din el? Inca din vremea cand nu omul alerga dupa hrana, ci hrana dupa om, s-a constatat ca unirea face puterea; deci, primul “partid” a fost reprezentat de acei hominizi care au descoperit avantajul aruncarii la unison cu pietre in dusmanul comun. De-a lungul intregii istorii, toate partidele s-au format pe acelasi principiu: interese comune, dusman comun – dar s-au folosit alte pietre; unele se numeau “proletari”. Se vede cum disparitia proletariatului lipseste de rost o intreaga “clasa politica” – practic, o armata de oportunisti. Ce sa mai faca ei acum? Sa dispara ca dinozaurii? Imposibil! Ei sunt omniprezenti de-a lungul tuturor epocilor, pentru ca oportunism gasim chiar si la bacterii, darmite la oameni! Oportunistii sunt suficient de isteti sa priceapa ca principiile morale consacrate de milenii (onoare, demnitate, cinste etc., azi pe cale de disparitie) constituie dusmanul principal – fapt dovedit prin comportamentul lor; dar ei sunt si suficient de prosti sa-si taie singuri craca pe motiv ca si adversarul sta pe ea – ori capra lui. Acum, “liberalii”: oricat de straniu ar parea, “liberalismul democratic” face si el parte din natura animala, si inca zdravan. Toate necuvantatoarele profeseaza un “liberalism” crancen si explicabil (“nu muncesti, nu mananci”), parte din cele superioare avand in plus, la maturitate, intelepciunea unor varii comportamente de sustinere a neputinciosilor neamului; dar omul este “liberal intelept” din nastere, deci le are pe toate din start; necazul e ca le poate “pierde” intr-un mediu viciat de practici totalitare – cand, in general, uita si de munca, si de craca, ingrosand randurile… celorlalti (poate in speranta unui “sprijin social” substantial). Ei bine: eliminand orice umbra de totalitarism (“regimul invers” in care, de regula, cel prost il domina pe cel destept), avem modelul educatiei ideale: aceea bazata pe morala superioara de care vorbeam ceva mai sus; or, daca intreaga omenirie ar fi astfel educata, cine s-ar mai plange ca nu are “nici o contrapunere”? Asa ca, iata: va ofer o imagine (azi utopica) a societatii viitorului: o omenire formata din indivizi care, in majoritatea lor covarsitoare, isi iubesc semenii pentru ca ii inteleg; ii inteleg pentru ca au acumulat cunoastere de profunzime, nu de ochii lumii; si nu o folosesc impotriva celorlalti deoarece, dincolo de caracterul profund empatic al legilor morale (initial reflexe ale homeostaziei haitei), ei stiu ca siguranta si prosperitatea personala se construiesc pe siguranta si prosperitatea tuturor, inclusiv pe protectia mediului (terestru sau cosmic). Acum, pentru ca omul e o specie rationala, stau si ma tot gandesc: ce ar fi irational intr-o astfel de societate – atat de irational incat sa impiedice aparitia si perpetuarea ei? Sa fie actuala disparitie a “contrapunerii” la “liberalism”? Sau “penumbra Lunii”, cum ar zice fratele Bufnila? P.S.: Cand asist la discutiile asupra unei expuneri ce a intrunit aprobarea intregii audiente, ma amuza enorm acel personaj (intotdeauna exista unul!) care se ridica mai spre final, ratoindu-se la adunare: “Deci nu se poate, dom’le, sa fim toti de acord! Deci e democratie!, deci trebuie si ceva critica, acolo!” – si se leaga de freza conferentiarului. Puteti ghici din care “partid” este? Raspundeti cu gluma lui Felix Moga: “Deci da.” 5. Da, va exista un astfel de salt; dar… incotro? Detalii: Stim ca pericolul i-a unit pe oameni dintotdeauna. Or, de catva timp, specialistii au inceput sa inventarieze pericolele ce pun sub semnul intrebarii lumea noastra in urmatoarea jumatate de secol. Evaluate la proportii catastrofice, amintitele pericole pot veni atat de pe Pamant – cutremure, inundatii, convulsii ale climei, epidemii necunoscute, accidente (biologice, nucleare) – cat si din Spatiu – asteroizi, comete, o specie extraterestra ajunsa pe planeta noastra accidental sau nu (maladii stranii, lupta pentru resurse etc.). Care din ele va lovi? N-am idee. Stiu doar ca, potrivit savantilor, teoria probabilitatilor nu mai tine cu noi. Daca luam de bune cele de mai sus, pare ca “saltul” va fi determinat de o asemenea catastrofa planetara; pentru ca, dupa cum se prezinta lumea actuala, nu cred ca vom fi “mai buni” in urmatorii 50 de ani altfel decat uniti – daca nu de drag, macar de nevoie. (Sa nu uitam, insa, ca “tensiunea” autoconservarii le e cam grea la purtat celor slabi si fraieri, metamorfozandu-i in egoisti periculosi; deci, atentie!) “Saltul” generat de o catastrofa nu va putea fi “de evolutie” in sensul strict. Evolutia se exprima intr-o suma de achizitii noi sau pe care individul nu le-a avut evidente pana atunci; or, nu cred ca absenta telefonului vreme de 50 de ani o sa ne faca pe toti telepati. Va fi mai degraba o revenire a calitatilor umane pozitive definitorii (pe care le-am cam pierdut printre blocuri); va fi, adica, un salt in domeniul moralei, dand castig de cauza demnitatii, curajului, solidaritatii si altruismului impins pana la sacrificiu. Acum, daca v-ati mai potolit hazul, pot sa explic: datorita originii ei in legile biologice de autoconservare a individului si grupului in limitele proprii speciei, morala superioara conserva “intelepciunea afectiva”, adica “sapienta” profund empatica (n-am alta rima) datorita careia, in situatii-limita, cumpanim intre a salva un prieten riscadu-ne viata (reactie empatica) si a fugi mancand pamantul (reactia potential – nu obligatoriu – inteleapta). Sunt convins ca puteti “integra” aceasta “reactie de lupta sau fuga” celorlalte calitati (la care zambeati adineauri), astfel incat sa obtineti un model comportamental coerent si in sensul protejarii grupului. Asadar, dupa o catastrofa planetara – deci in absenta protectiei asigurate de “binefacerile civilizatiei” –, morala superioara e singura apta sa ne reasaze pe un teren sigur si prosper ca oameni, nu ca haita. Iar daca egalitatea membrilor tribului in comuna primitiva n-a fost posibila decat sub presiunea ostilitatii mediului (“egalitarismele” din epocile ulterioare aveau alta caciula), e evident ca ceea ce intelegem acum (inca!) drept “morala superioara” depaseste satisfacerea necesitatilor biologiei de grup (hrana, aparare,inmultire), onoarea si demnitatea satisfacand numai etajele spirituale inalte – ale cui le are. Sunt ele de folos cuiva astazi, cata vreme par sa fie private de sansa perpetuarii?, pentru ca evolutia elimina abaterile de la media optimului. Asa ca haideti sa abordam varianta la fel de probabila a “evolutiei” in sens negativ: “involutia”. Oricare dintre noi, cat de cat atent la transformarile ce survin in mediul lui, poate observa de-a lungul vietii daca anumite lucruri merg din rau in mai rau, statornicindu-se ca obiceiuri. Eu am remarcat urmatoarele: 1) cresterea numarului de erori in comunicare prin inmultirea accentuata a unor greseli de exprimare la radio, televizor si in presa scrisa, motiv sa fie preluate de multi romani ca modele de limbaj; exemple: “ultimile”, prin hibridizarea “ultimii + ultimele”, ori “ca si elev” in loc de “ca elev”, conjugari precum “sa merge” in loc de “sa mearga” s.a.m.d.; nu mai vorbesc de semantica fistichie, cand “fortuit” devine silit in loc de intamplator, “promotie” ajunge sa insemne produs popularizat in loc de serie de absolventi ai unui curs etc., apoi “inventarea” fara rost a unor notiuni precum “daunlodat” (sic!) in locul de “descarcat”, trecerea unor verbe de la diateza activa la cea reflexiva – cand “a rade” (adica a face haz , nu a te barbieri) devine “a SE rade” iar “a merita” ajunge “a SE merita” – si multe altele; de aceea, zic: o fi limba o structura vie, dar evolutia ei fireasca e in sensul de a perfectiona comunicarea, nu de-a o bolunzi; 2) incapacitatea de a dialoga (cand interlocutorul isi reia netulburat ideea de unde a lasat-o, complet indiferent la ce i-ai spus, ca intr-un dialog al surzilor, ori negarea ipotezei celuilalt fara macar sa o cunosti etc.); 3) suspiciozitate patologica (orice afirmatie la adresa interlocutorului sau a parerii lui e privita de acesta ca jignire, daca n-a inteles-o, si determina reactii in consecinta); 4) lipsa de sinceritate (critici ca sa te auzi vorbind; spui “am inteles” chiar daca n-ai priceput nimic; intr-o disputa vrei doar victoria, nu sa afli daca punctul tau de vedere e corect; si tot asa); 5) acapararea ideii altuia declarand ca este a ta, acceptarea unor compromisuri jenante in schimbul promovarii, al publicarii etc. (renuntarea la opinia proprie, obedienta, “saparea” concurentei etc.)… mai vreti? S-ar zice ca am citat dintr-un manual de “Cum sa fii mai prost si mai josnic”. Desigur, absenta girului unor valori numerice culese si prelucrate ca la carte transforma toate cele de mai sus in vorbe degeaba. Ce ati zice, insa, daca niste date corect prelevate ar sugera ca, de fapt, sunt imagini dintr-o societate in care ingrijorator de multi indivizi mimeaza ca produc valori, cata vreme, practic, ei doar isi dorm la vale existenta? Ce viitor ar avea o lume in care asemenea modele de comportament apartin strivitoarei majoritati? Oare ne asteapta un “salt” al normelor de conduita morala? Nu raspund; insa va rog sa stabiliti, in anturajul vostru, care e ponderea unor comportamente precum cele numerotate mai sus de la 1 la 5. Va plac surprizele? 6. Declar ca am studiat atent si ani multi societatea in care traim. Dupa ce am obtinut o imagine a ei, cat de cat fidela, m-am intrebat: asta e lumea pe care mi-o doresc? In subiectivitatea lui onesta, raspunsul a fost NU. Asa ca am inceput sa ma gandesc la un alt tip de societate: aceea care se poate contura din raspunsurile date pana aici, cu motive cu tot (NU "cu tot cu motive"). Mai sunt si altii care gandesc la fel, si o speranta: vom fi mai multi – mereu mai multi: suntem specia Homo sapiens. 7. Frecvent, mi-am facut cunoscuta aplecarea spre demonstratiile practice. De aceea prefer pe mai departe sa dau viata acestor “intrebari si probleme fundamentale” asa cum am facut-o si pana acum: in scrierile mele. 8. Asta nu e intrebare, ci o superba minge saltata la fileu! Pe cate sute de pagini vreti raspunsul? Prefata: genurile mai intai apar, si abia apoi vin teoreticienii sa le defineasca. Scurt istoric: a fost odata in secolul al II-lea un scriitor pre numele sau Lucian, grec nascut in Samosata, Siria. Acesta nu voia nicicum sa abordeze temele uzuale precum dragostea, eroul, razboiul, intriga sociala etc. Pasamite, el dorea sa isi uluiasca cititorii creand ceva cu totul extraordinar, insa nu despre acele lucruri peste fire cum ar fi viata centaurilor, conflictul oamenilor cu zeii, minunile pe care le faceau etc. Dupa indelungi cugetari, el intelese ca numai extraordinarul credibil este puternic indeajuns pentru a fi alesul – mai mult ca extraordinarul cautat. Din aceasta pricina s-a apucat sa descrie cum corabia lui a fost prinsa de o furtuna cum nici marinarii cei mai harsiti nu apucasera; iar nemaipomenitul vartej i-a ridicat inalt catre cer, si i-a tot si dus asa, in tarii, cale de sapte zile, iar in a opta i-a coborat pe Luna; si asa au nimerit nevinovati in mijlocul unui razboi intre seleniti si neamurile aflatoare pe soare, conflictul fiind iscat de intemeierea prin abuz a unei colonii pe “steaua diminetii”… si asa mai departe. Astfel, conform datelor cunoscute, Lucian este primul autor a carui opera se incadreaza genului pe care l-am numit Supra-Fictiune (prescurtat: SF). Au trecut veacuri in care au mai scris si altii la fel, cel mai cunoscut fiind Jules Verne (in a doua jumatate a secolul al XIX-lea si 5 ani din urmatorul). Iar daca unii il considera pe Lucian doar precursor al genului, iar altii cred ca SF-ul a aparut la inceputul secolului al XX-lea (o data cu jazz-ul), singurul vinovate e definitia. Definitie: sunt cateva mii (datorita complexitatii genului); nici una consacrata. Parerea personala: daca orice obiect se defineste in limitele proprietatilor lui esentiale, SF-ul, SF-ul reprezinta un gen tematic angajat sa promoveze extraordinarul explicat sau explicabil prin mijloacele stiintei – adica extraordinarul credibil. Intrucat, spre deosebire de genul fantastic (al extraordinarului incredibil, magic), genul SF este mai apropiat de inventie decat de inovatie (frecvent in sensul propriu), l-am botezat Supra-Fictiune. Prin specificul surprins in definitie, valentele anticipative ale genului devin explicabile: cand, in lumea imaginara si prin personajele create, inventezi un aparat de zbor, “descoperi” un principiu, “explici” un fenomen inca neexplicat etc., tinzi sa anticipezi astfel de fapte. Jules Verne a anticipat multe dintre inventiile moderne. Asemenea operelor SF verniene, cele apartinand majoritatii autorilor din secolul trecut au drept caracteristica subiectul tesut in jurul unei inventii, al unei descoperi stiintifice etc., motiv pentru care intregul gen al Supra-Fictiunii a fost numit in mod traditional – si din comoditate – “Science Fiction” (aproximativ: “fictiune despre stiinta”). Se observa ca stiinte precum psihologia, sociologia, politologia, antropologia etc. sunt deseori utilizate in construirea “fictiunelor despre stiinta”; si, in ciuda faptului ca sunt esentialmente netehnice, ele reprezinta frecvent “baza stiintifica” a naratiunii SF. Cu toate acestea, “greutatea specifica” a stiintei inclusa in “fundatia” pe care s-a conceput “Germenul Andromeda” (Michael Crichton) are o valoare mai mare cu doua-trei ordine de marime fata de cea a notoriului “O mie noua sute optzeci si patru” (G. Orwell), desi ambele descriu extraordinarul pozitivist la cote superioare. Concluzie: se impun delimitari mai precise. Intrucat sfarsitul secolului trecut si inceputul secolului nostru au adus tendinta sporirii numarului de opere “netehniciste” – desi putine ating valori literare precum “Xipehuzii” (Rosny Ainé), “Lumea pierduta” (sir Arthur Conan Doyle), “Oul de cristal” (H. G. Wells) s.a. –, notiunea “Supra-Fictiune” (1993) mi s-a parut utila intrucat, prin generalitatea ei, poate include atat operele science fiction (“Germenul Andromeda”) cat si pe cele cu subiecte “netehniciste”, insa cantonate obligatoriu in imaginarul extrem si in afara fantasticului, a magicului (“O mie noua sute optzeci si patru”), opere care se vor incadra in sub-genuri nebotezate inca. Faptul ca atat Supra-Fictiunea (genul “mare”) cat si Science Fiction-ul (“sub-gen” al lui) au aceeasi prescurtare – SF – constituie mica mea escrocherie. Dupa criteriul epocii in care e dezvoltata tema exrtaordinarului, operele aflatoare in limitele genului Supra-Fictiune sunt frecvent “anticipatii”, cand actiunea lor se petrece in viitor (majoritatea operelor din secolul trecut si de azi; Verne a scris o singura nuvela de anticipatie: “Eternul Adam”); ele se pot desfasura insa la fel de bine atat in prezentul autorului (practic toate operele SF ale lui Verne) cat si in trecutul lui (opere scrise Rosny Ainé, Ray Bradbury, Erwin Wickert). Trebuie inteles ca in arta nu exista genuri pure, toate clasificarile fiind orientative. SF-ul nu face exceptie: nici un autor cu mintile acasa nu isi propune sa ia o definitie drept “plan” al lucrarii viitoare. Nici macar Verne nu a procedat asa. Secretul e ca, de fapt, autorul se (de)scrie pe sine: “stilul e omul”, spunea un intelept, “stil” semnificand nu doar tehnica scriitoriceasca, ci si o veche unealta latina de scris – “stilus”. Or, daca scriitorul e preocupat de viitorul tehnicii, el va crea precum Verne; daca il intereseaza socio-politica viitorului, va scrie ca Orwell. De aceea, in plin science fiction, de anticipatie sau nu, putem intalni si note de fantastic, de horror (Harlan Ellison, Ray Bradbury, Philip K. Dick, Serge Brussolo), ca tot atatea mijloace de construire si nuantare a frumosului artistic. Dificultatea de a fi incadrate intr-un anumit sub-gen al Supra-Fictiunii caracterizeaza multe opere literare, dramatice sau cinematografice. Unde s-ar putea incadra oare “O mie noua sute optzeci si patru”, cunoscutul roman al lui George Orwell, in care lumea aparaturii science fiction este simplul decor al unei drame existentiale, consumata intr-o Anglie totalitara a viitorului? Aceasta distopie-avertisment, citita pe furis inainte de 1989 de pe coli A4 dactilografiate de traducatori ad-hoc, ne-a aratat punctul catre care tinde orice regim dictatorial: controlul gandirii – Controlul Total. Oare de ce se mai scrie SF? Mijloace literare sofisticat-intricate, bogatie aiuritoare de subiecte, sensuri inedite, intrebari si raspunsuri privind omul nu doar ca individ, ci si ca specie (strict caracteristic!), toate la un loc definesc opera suprafictiva de calitate in complexitatea ei specifica. La ce sa fie utila “complexitatea” asta? Opera SF e rezultatul muncii artistice a unor personalitati cu “dimensiuni suplimentare” in stiinta, in social si in identificarea afectiva. Nici cititorii nu sunt mai prejos: ei stiu sa transforme cuvintele operei in imagini, si din ele, acolo, in spatiul virtual generat de iuresul activitatii neuronale, reconstruiesc extraordinarul lumilor imaginate de autor, traind alaturi de el si de personaje sale intreaga poveste. Rasplata este nu doar desfatarea in baia de frumos a universului supra-stiintei, senzatie cumva asemanatoare celei incercate cand descalcesti meandrele detectiviste din cartile Agathei Cristy: chiar daca nu oricine poate trai forta lin-stapanita a echilibrului matematic E = mc2, multi cititori pot sa recompuna si sa traiasca drama Omului Invizibil sau zbuciumul creaturii lui Frankenstein, iar asta echivaleaza cu o noua experienta de viata – sau cu “o lupta in plus”, cum spunea personajul-videoplasma creat de regretatul Alexandru Ungureanu. Or, numai lumile SF tind sa cuprinda intreaga experienta a oamenilor si a altor semeni intru ratiune – atat in spatiul de timp deja parcurs, cit si in cel nestrabatut inca, atat in Universul nostru, cat si in seria de universuri paralele prezise de teoriile care strajuiesc fontiera dintre noi si necunoscut. Asa ca… Mai avem nevoie de SF? Raspund: mai mult ca niciodata; dar… nu maculatura. De ce se scrie SF? Conform celor sustinute mai sus, inteleg Supra-Fictiunea ca fiind cel mai complex gen de literatura, teatru, film, arta plastica sau muzica. Sa creezi lumi SF credibile si cu profunzime de sens echivaleaza cu crearea unei noi mitologii, care se naste in mintile nemultumite de banal, caci sunt ganditoare de spatiu si timp mult prea largi, astfel ca doresc ceva mai mult decat dantelaria diafana de spaime a supranaturalului. Stapanind naturalul, Supra-Fictiunea este expresia increderii si neincrederii in specia OM, dar si reflexul iubirii de OM si de eventualii lui semeni din alte lumi; iar nevoia de extraordinar explicabil – a autorului si a cititorului – este ecoul puterii pe care o resimt infiltrandu-se incet si sigur dinspre demersul rational, determinand gesturi profund rationale. Daca fantasticul e o vacanta a spiritului, suprafictiunea comunica strans cu truda mintii cercetatorului, a astronautului, a roboticianului, a sociologului, a istoricului, pentru ca este viata de zi cu zi dintr-un POSIBIL care nu poate trai fara sa mediteze la devenirile universului viu si neviu si, mai ales, la locul omului in acest context. Sa nasti din cuvinte lumi si destine, frumos de credibile, este o chestiune de comunicare. Cei care nu au nimic de comunicat imita – uneori destul de bine; dar dovada supremei admiratii pentru o opera sau alta este si va ramane… plagiatul. Mai are cineva nevoie de lumi care nu au fost si nu vor fi niciodata? “Lumi d’alea cu ciudati, cu gagii electronici, stii, impresari, manca-ti-as, ca zboara cu racheta’n cer si zvarle scantei?” Am raspuns deja. 9. Daca “fantasy”-ul este genul tematic in care extraordinarul se construieste pe magic si ocult, asezonat cu elemente sau tente SF, raspunsul e simplu: nevoia de actiune si spectaculos care, pentru “decodificare”, nu necesita nici macar bruma de cultura stiintifica proprie cititorului mediocru de suprafictiune. Pe fondul vocabularului din ce in ce mai redus si mai putin stapinit, al unei tot mai slabe aplecari catre gandirea “cu bataie lunga” (din lipsa de timp, desigur…), te poti refugia catva timp intr-un astfel de univers, perfect accesibil – in principiu asemenea celui din basme, doar ca mediul este exotic si abunda in terminologie anglo-saxona. Poate ca in alineatul de mai sus am fost cam… intolerant: stim ca insusi SF-ul e doldora de productii facile; or, daca l-am judeca dupa ele… Atunci, hai sa vedem: cam ce ar putea spune mai mult genul fantasy? Adineauri afirmam ca fantasticul e ca o vacanta a spiritului, gradul de solicitare mentala fiind apropiat celui din timpul citirii unui roman politist sau western. Marturisesc: imi plac westernurile, m-au invatat multe lucruri, iar pe unele chiar am izbutit sa le aplic la Cursul de Supravietuire de pe ATLANTYKRON sau in alte asemenea ocazii. Dar westernurile raman si ele in perimetrul vacantelor, cand un batran sef de trib rasare din imaginar, cand si cand, sa mai fumeze cu tine o pipa a pacii ori sa iti mai dea o idee. Ce idei iti pot da personajele fantasy? Nu-mi dau seama; poate, daca nu ai cu ce sa aprinzi focul sau nu ai invatat pentru teza, te trimit in cautarea talismanului fermecat din salasul trolilor, sau cam asa ceva. Ma rog, gata cu gluma: nici capitanul Nemo nu-mi aprinde tigara, daca la asta va ganditi. De fapt, o vacanta a spiritului prinde bine oricui. Orice lectura de calitate imbogateste cunoasterea si sensibilitatea artistica, formeaza caracterul – “este o lupta in plus”. Fantasy-ul bine scris trebuie sa cucereasca prin imaginatie si coerenta. Axat pe lupta dintre Bine si Rau (asemenea basmului sau literaturii western), el poate fi captivant prin spectaculoase rasturnari de situatii, multe peripetii si personaje bine conturate – cam tot ce trebuie sa dea cititorului un bun roman de aventuri. Asta sa fie explicatia pentru succesul de piata al operei fantasy? Sunt bine scrise? Altceva, ce? Sensuri profunde?, drame in societatile posibilului?, sau vertij intelectual, cum ar spune C.T.Popescu? Tematica proprie genului fantasy nu bate asa departe. Dar… lectura placuta! Stati asa: daca tot veni vorba, amintiti-va ca in biblioteci si librarii exista inca un gen tematic deosebit, anume “fantasticul cult”; si va mai amintiti ca, in ciuda numelui, el e fundamental deosebit de fantasticul popular (basmul sau feeria, din care s-a nascut “basmul cult” pe care il numim “fantasy”); asta pentru ca, dupa cum afirma Roger Caillois, fantasticul cult descrie scrupulos “trainicia lumii reale”, pe care o transforma intr-o adevarata trambulina a efectului specific: “o fisura in real, in ordinea acceptata si perceputa ca stabila si obiectiva”, survenind brusc si inexplicabil ca o ninsoare in iulie. Fantasticul cult “Este imposibilul tasnind pe neasteptate intr-o lume in care imposibilul era exclus prin definitie”; de aceea, spre deosebire de SF ori fantasy, el se adreseza nelinistii in fata necunoscutului, adancind-o precum genului horror, dar prin formula amintita: “La momentul potrivit, in ciuda oricarei posibilitati si a verosimilului, pe cel mai neted si linistitor perete (…) apare semnatura de fosfor” a faliei in real. Verne a “comis” si el fantastic, dar Buzzati, Bulgacov, Borhes, Colin si altii au “impins” acest gen catre culme. Tinerii amatori de fantasy ar trebui sa incerce si o astfel de lectura. A nu se citi noaptea. 10. Aici m-ati pierdut: nu stiu ce “prinde” astazi, pentru ca nu ma intereseaza acest aspect, cu totul contrar libertatii autorului (asa cum o vad eu). Exemplele celebre de scriere “la comanda” sunt aplicabile unor anumite personalitati scriitoricesti, dar faptul ca unii reusesc sa creeze pe aceasta cale opere valoroase nu obliga la generalizarea obiceiului: arta se naste din inspiratia autorului, nu din comenzi. Se stie ca, in termeni definitorii, scriitorul e o personalitate superioara si singulara, care prin talent si inspiratie poate crea frumosul cu o forta specifica de expresie. Nascuta in asemenea conditii, opera literara imbogateaste spiritul cititorilor. Dar daca “inspiratia” vine din cerintele unui public submediocru, nu putem discuta de un viitor mai inalt decat acoperisurile “fabricilor” care onoreaza asemenea “comenzi”. Amintindu-va toate astea, nu pot scapa din vedere cat de multi sunt cei care nu observa la unii autori stangacia si saracia imaginii, erorile de frazare etc., iar la altii evitarea sistematica a oricarei cacofonii si desfasurarea aproape muzicala a cuvintelor (efect obtinut printr-o trudnica alegere); asemenea cititori trec la fel de indiferenti pe langa alunecatoarele expresii paralele (evitarea repetitiilor), ignora alternanta armonioasa a lungimii frazelor, nu remarca succesiunea rationala a cadrelor “filmului” derulat atent, cu neasteptate miscari ale “camerei” s.a.m.d.; si la fel de neobservata ramane semnificatia epica esentiala a operei – mai putin scena cu violul. Ce “prinde” astazi? Operele de marca n-au cum sa coboare ca sa adune monezi printre picioarele cititorilor fara pretentii. Ele sunt culmi pe care se inalta doar aceia suficient de “antrenati” ca sa poata gasi drumul spre varf; cei ramasi “in vale” pot incepe si ei “antrenamentul” (poate molipsiti de primii), capatand cu timpul capacitatea de a ajunge si ei acolo, sus, langa autor – si tot asa. Cred ca am descris, din greseala, imaginea rostului artei. Ma straduiesc sa fiu accesibil unui public mai larg. Ma straduiesc, spun, dar nu ma omor cu firea, pentru ca sper sa apuc ziua cand cititorii “antrenati” vor fi majoritari. …Daca vor fi si atunci mari succese editoriale? Cu siguranta DA – insa vor avea o alta masura. 11. Dupa tratative indelungate a fost stabilita Frontiera cu tronnerii – va mai amintiti, poate, de “robotii-caracatita” cu statut de om, proiectati de Alfred Tronner pe la inceputul mileniului trecut. In concluzie, lucrurile s-au mai linistit in galaxia noastra. Se spera ca acum, dupa ce si-au obtinut independenta fata de umani, tronnerii vor fi parteneri excelenti in explorarea Marginii Prafuite si a altor quadrante periculoase. Exista unele probleme in Spatiul Huble create de aparitia unui corp strain intunecat. S-a stabilit ca acesta accentueaza curbura spatiu-timpului asemenea unei mase de 10&8exp; ori mai mari decat cea pe care pare sa o aiba (detectata prin metodele Rubber si Clovis). Traficul in zona a fost sistat temporar. Piresienii declara ca experimentele lor recente nu au nici o legatura cu acest obiect. Intre timp, evacuarea Pamantului continua. Dupa ultimele defectiuni ale Stabilizatorului, vechea Europa se ridica iarasi din ocean ca o medie de 11 mm pe zi. Decizia de a se inlocui Stabilizatorul planetei-muma depinde acum de negocierile cu populatia ihtioida, care a solicitat si in secolul trecut restabilirea puntii continentale europene – “pentru echilibrarea mareelor”, spun consulii. Despre coloniile din Sistemul Proxima va povestesc data viitoare – acum alerg sa prind intrebarea urmatoare… 12. S-a spus frecvent ca inventarea rotii a vaduvit omul de abilitati care, evoluand, ar fi putut substitui tehnologiile actuale. Este adevarat ca encefalul uman poate ascunde potentiale nebanuite, yoghinii fiind o dovada. In plus, expresia cuantica a materiei face ca orice corp sa fie unda stationara rezultata din suma algebrica a tuturor particulelor-unda componente. Insusi faptul ca acest concept, “particula-unda”, este o imagine didactica destul de aproximativa a unei realitati neincadrabile in stiut ne indica limita intelegerii. Telepatia, telekinezia etc. par sa frizeze supranaturalul ori sarlatania, dar au un suport informational cert, material, legat cu maxima probabilitate de aspectele cuantice. Dar daca nu? Ce frumos ar fi sa nu ne mai batem capul doldora de capacitati paranormale cu intrebari si experimente! Chiar acum putem lasa totul balta, mai cu seama condica de la serviciu si seful tampit. Putem trai bine-mersi in scorburi, putem recapata frumusetea salbaticului, macho-laureat al selectiei naturale, cu muschi batuti de vanturi si spalati de ploi. Incepem? Dar, mai intai, va previn: asa cum nu cred ca ne va creste iarasi coada prea curand, tot asa re-activarea eventualelor capacitati “paranormale” atavice (?) se va lasa asteptata cateva zeci de mii de ani. Vreti sa inchidem aerul conditionat, calculatorul si frigiderul in cea mai adanca uitare, in speranta ca sacrificiul salbaticirii noastre va aduce fericirea speciei? Vreti sa facem asta chiar acum, cand am inteles care sunt problemele noastre si suntem la un pas de intelegerea mecanismelor mentale care, azi-maine, vor face din noi, rapid si sigur, ce nu pot face mii de ani de evolutie? Si de ce asta?, pentru ca fabrica polueaza? Cand – curand – vom putea actiona unitar, in marea noastra diversitate, asemenea diversitatii celulelor unui organism (ceea ce si urmareste globalizarea), atunci vor putea fi testate si puse in opera acele tehnologii minunate care, deocamdata, au toate motivele sa zaca prin sertare sau prin mintile catorva genii necunoscute din prezent si din viitor. Eu asta sunt pregatit sa astept. Si am credinta ca nimic nu mai poate inlocui CUNOASTEREA PRIN STIINTA – nici chiar “intoarcerea la natura”. Asa ca…va dezamagesc: nu ma tenteaza traiul salbatic decat in vacante. Nu exclud o re-salbaticire “spontana” a speciei noastre: motivele se plimba pe strada; insa, va reamintesc: magia statului cu burta la soare poate fi spulberata de o nevralgie rebela, sau de framantarile din ce in ce mai nelinistitei noastre planete. Acum, daca am lamurit unele lucruri, gasesc iarasi ragaz ca sa imi pun unele intrebari, ca, de!, tot lucrul trebuie sa aiba o cauza! Ma ajutati? Ia sa vedem: Oare cei ce nu-s de acord cu globalizarea nu iubesc nici tehnologizarea? Cred ca da. Cati dintre acestia constientizeaza cu dusmanoasa invidie imposibilitatea recuperarii decalajului tehnologic? Probabil majoritatea. Cati dintre ei ar prefera ca 365 de zile pe an sa bea apa de izvor cu limba decat sa invete si sa aplice o tehnologie sofisticata? Aproape toti. Care este nivelul lor cultural? Cel mic, mai mult ca sigur. Ati fi surprinsi daca un sondaj corect aplicat ar confirma cele de mai sus? Eu nu. Si ma gandesc la “pompierii” lui Bradbury: cine avea interesul sa distruga cultura in “Fahrenheit 451”? Poate aceiasi care isi dorisera dintotdeauna “egalizarea” indivizilor speciei noastre, iar acum incercau din nou, insa pe o cale cu totul originala? Dincolo de gluma, nu cred ca se va ajunge la salbaticie altfel decat in urma unei catastrofe globale. Intrebati-i pe aceia care, rataciti in sanul naturii si fara mijloacele civilizatiei, s-au dovedit mereu complet neajutorati. Si ei vor sa traiasca din vanat crud? E clar ca nu vor accepta niciodata drumul codrului si, in caz de catastrofa, e sigur ca vor muri primii. Fireste, or sa piara si cei aflati in locul si clipa nefericit alese. Vor exista si supravietuitori; dar, cu vremea, intreaga lor stiinta se va stinge treptat intr-o colectie de traditii magice. Si va fi noapte, o noapte foarte lunga – pana cand primul “ciudat” al neamului va re-inventa roata, inaltandu-si curios privirea catre cer. Asa ca o vom lua iar (a cata oara?) de la capat: suntem condamnati sa nu stam locului; si cand va veni un alt “inadaptat” ca sa bage dihonia-n trib cu idei despre zborul spre stele, vor fi destui gata sa-l urmeze. In concluzie, sa fim seriosi: drumul omenirii e trasat genetic. Trebuie doar sa ne impacam cu mama noastra, Terra; chiar daca o vom parasi intr-o buna zi. 13.Comentati, in cateva cuvinte, urmatoarele afirmatii: a. Suntem singuri in Univers. Am citit prima oara enormitatea asta in almanahul ANTICIPATIA din 1983, la pagina 14 (merita retinut, asa-i?). Exprimata in termeni fara echivoc, “perla” era semnata de un genetician – altul decat regretatul C. Maximilian, daca asta intrebati. Cat priveste comentariul, nu cred ca e cazul: adeptii “tezei” de mai sus au avut mereu parte de comentariile pe care le meritau. Asa ca mai bine sa dam fuga la afirmatia b. b. Nu exista Dumnezeu Hopa! Atunci, iertati-mi nedumerirea: despre CE anume vorbim? Despre ceva care nu…? Dar este, cel putin aici, la pozitia b! DEASUPRA!! Ceea ce este… nu exista… Imi cam scapa logica asta. Trecem peste ea? Drum liber? Asa, de-a oarba? Pot sa-mi iau un reper? Buuun… …Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, Editia a II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996: “Dumnezeu, (rar), dumnezei” (rar pe naiba) “1. Fiinta suprema, in religiile monoteiste, creator si carmuitor al lumii, principiu fundamental al existentei si al ordinii universale. (…). 2. Divinitate, zeu”. Aceasta fiind incadrarea, abordam subiectul in baza principiului potrivit caruia orice adevar poate fi absolut numai intre limite precis determinate. Oare exista contradictii “intre limitele precis determinate” mai sus? Analiza si concluzii: 1. Observam ca “fiinta suprema” se bate cap in cap cu “creatorul lumii”, ridicand, inerent, cunoscuta problema a propriei aparitii. Putem imagina o “fiinta” suficient de “suprema” pentru a “crea” Universul? Din sursa de intelepciune citata anterior, sa definim substantivul in cauza: “Fiinta, fiinte”, adica “Tot ceea ce are viata (si se misca); vietuitoare, vietate”. Oare “vietuitoarele supreme” se inmultesc? Si daca da, CUM? Sa fie ele opera unui creator… si mai “suprem”? Acum, dupa ce am luat numele superlativului absolut “suprem” in desert (adica “in pustiu”, fi-ne-ar diacritcele…!), ne cumintim, amintindu-ne ca teoria biostructurala a lui Eugen Macovschi prevede o susccesiune indefinita de niveluri de organizare ale viului, abordabile fiind doar primele doua: nivelul biosic (al structurilor vii necuvantatoare) si nivelul noesic (prezent numai in creierul uman). Macovschi pomeneste doar doua dintre posibilele niveluri superioare nivelului noesic: cel enisic si supraenisic. Ei bine, o “fiinta” relativ “suprema” ar putea apartine unuia dintre cele doua moduri “supra-umane” de organizare, dar inca nu exista date in aceasta privinta; totusi, problema ramane deschisa. Apoi: daca “Dumnezeu” inseamna si “principiul fundamental al existentei si al ordinii universale”, parca se mai clarifica ceva: “Principiu” semnifica “Element fundamental, idee, lege de baza pe care se intemeiaza o teorie stiintifica, un sistem politic, juridic, o norma de conduita etc.” Imi este mai usor sa inteleg ca Dumnezeu este denumirea teologica a “legii de baza”, acel “principiu fundamental al existentei si ordinii universale”, fiind totodata “creator si carmuitor al lumii”. Noi, cei mai putin dedati la cele sfinte, folosim conceptul “Informatie”, pe care eu insumi l-am “disecat” de nenumarate ori, definindu-l in cele din urma drept “contextul creator de proprietati si interactiuni”. Astfel, reiese ca Informatia a creat si guverneaza Universul, deci Dumnezeu EXISTA. 2. Potrivit mitologiei, zeii erau fiinte supranaturale; dar nimic nu se poate petrece in afara Naturii, deci zeii sau dumnezeii NU EXISTA. P.S.: Am raspuns bine la intrebarea “Ati fost sau sunteti ateu?” c. Telul nostru este perpetuarea speciei Bravo voua! Noi, in plus, ne straduim sa o facem un pic mai inteleapta. d. In foarte scurt timp omenirea se va autodistruge Fumatul? e. Nu mai poate aparea viata inteligenta in univers (universul dispare) Si Infor… Dumnezeu? Imposibil: intotdeauna exista un univers de rezerva! ……………………………… O.P. şi el însuşi – convorbire INTERCEPTATĂ: Bun-aşa… A plecat toată lumea. Ia hai să fac eu acum o socoteală: 1. Am răspuns la întrebări?, am răspuns. 2. Am făcut mişto de autorii care trimit texte în „romana peltica” (pfui, drace!!) ...în „româna peltică”?, făcut... pe pielea cititorilor, săracii; dar lasă că or să mă înţeleagă ei; şi, oricum, e prima oară când le fac aşa ceva... Chiar!, ce fel de autor e ăla care-i obligă pe cititori ca, pe lânga „programul” normal, „lectură”, să-l activeze şi pe „decodifică diacriticele, fraiere!”, adică „vezi că verbul ăla e la prezent!, citeşte-l ««se bucură»»”, nu ««se bucura»»!..., care «popor roman» în secolul douazeci, neispravitule?!, bagă „î din a”, nu ăla!!, ăsta [â]!!” etc. Omul, fiinţă „raţională”!, ce o fi raţio... Hopa! Cugetăm: ce îi face pe unii autori să le fie "perfect perpendicular" nu numai dacă citeşti „mână” sau „mana” (mana-mana-pam-paaam-pa-ra-ra!), ci şi dacă ignori acordul între timpii verbelor? Oare aşa îşi "aburesc" ei textele ca să nu mai vedem că verbele lor se împrăştie în frază prin toţi timpii şi de capul lor ca potârnichile? Plauzibil; dar, dacă... HEI!!, CARE SPIONEZI?? AM ŞI EU DREPT LA INTIMITATE!! REDACŢIA?! TRĂDARE!! PERVERŞILOR!!! Tăiaţi măcar cuvântul „mişto”... ……………………………… |
| < Precedent | Următor > |
|---|
Inscrierile la Atlantykron s-au incheiat!
Inscrierile la a 20-a editie aniversara a Academiei de Vara Atlantykron 2009 au luat sfarsit. Pentru mai multe detalii vizitati www.Atlantykron.org.Home
| Prima pagina |
RomaniaSF Jurnal
| Editoriale |
| Puncte de vedere |
| Aspecte |
| Incursiuni Fantasy |
| Parada cărţii |
| Film si cinema |
Dosarele RoSF
| Dosarele RomaniaSF |
| Dosar de autor |
Utopica
| Societatea |
| Habitat si tehnologie |
| Specia |
Portal
| Prima pagina |
| Fandom |
| Emisiuni radio/TV |
| Website-ul lunii |
| Noutăţi online |
| Concursuri |
| Ştiri |
| Web Links SFFH |
| Blog |
| Cautare |
| Contact |
Topic Science Fiction
| Editoriale |
| Locaţii pe internet |
| Antologia 2004 |
Evri
SF&Fantasy Worldwide
BetterWorldBooks.com - 2 Million Used Books sold to fund literacy worldwide. Free Carbon Neutral Shipping in the USA, $3.97 Worldwide.Celebrate the X PRIZE with official Space Ship One and X PRIZE cool shirts, hats and more. Click here!
Top IMDB
|
|
Ads
Proiectele RoSF
ImaginaStore.com
Magazinul imaginatiei tale
Film si literatura SF, Fantasy si Horror. Carte de popularizare a stiintei, lucrari din domenii conexe, gadget-uri, muzica.
Blog RoSF
Urmareste online o sinteza orara a celor mai importante bloguri SF romanesti
Director RoSF
Catalog de pagini web romanesti specializat. Inscriere gratuita, detalii utile despre fiecare pagina in parte.
SciFi Blog
Blog specializat in recenzii de carte si film. Colaborare cu cele mai mari comunitati de reconzori din lume
SciFi Zone
Video si Audio. Trailere, tabere, intalniri, interviuri, creatii proprii. Materiale dedicate science fiction, fantasy si domenii conexe. Pune-le pe site-ul tau sau pe blog! Continut adaugat de fani!
iSFdb
Calendarul evenimentelor din fandom. Inscrie-ti evenimentul pentru ca toti fanii sa afle!
RoSF Database
Enciclopedie liberă şi o bază de date cât mai complete şi mai obiective în domeniile science fiction, fantasy, horror şi domeniile conexe.
[ Copyright © 2005 - 2010 RomaniaSF Online - Portalul comunitatii Science Fiction, Fantasy, Horror din Romania by Mugur Cornila & Cristian Homeuca. Designed by Homer ]
