Tehnologia informatiei si tehnologiile de comunicare, aflate intr-un evident progres accelerat, au devenit astazi cele mai dinamice sisteme al societatii moderne. Confruntandu-se cu o teama descurajanta vizavi de aceasta situatie, foarte multi oameni fie neaga evidenta, fie ignora in intregime fenomenul. In urma analizelor, problema nu arata chiar atat de rau. Avem, deci, toate motivele sa nu ne fie teama de acest drum. In ceea ce priveste ignorarea lui, atitudinea nu este cea mai potrivita. Arhimede a spus: “Dati-mi un punct de sprijin si voi rasturna universul” Este evident ca punctul de sprijin pe care il avem in aceasta faza a existentei umane il reprezinta dezvoltarea tehnologica accelerata, iar tipurile de universuri menite a fi rasturnate ne sunt la indemana. Haideti sa alegem cu intelepciune!

Desi aceste idei au fost introduse cu cateva decenii in urma, putini oameni discuta, cerceteaza sau critica dezvoltarea accelerata intr-un mod universal, profund, energic si deschis. Cei care indraznesc sa o faca sunt viitorologii sau trans-umanistii. Marcel Proust a spus candva: “adevarata calatorie spre cele mai importante descoperiri nu consta in cautarea de noi teritorii, ci in a gasi un nou mod de a privi lucrurile.”

Ce este Singularitatea Tehnologica?
Sistemele electronice ale omenirii au inceput sa se auto-organizeze cu viteza tot mai mare inca de pe vremea lui Faraday. La modul cel mai general, aceasta rata a dezvoltarii evolutive este de cel putin 7 milioane de ori mai rapida decat viteza cu care gandul strabate sistemele biologice (de la potentialitatea unei actiuni si difuzia sinaptica a acesteia in creierul uman).

Intr-o situatie absolut surprinzatoare se afla toate noile sisteme de calcul din acest ultim secol de dezvoltare tehnologica. Acestea au fost astfel construit incat sa poata deveni cu mult mai miniaturizate, mai eficiente din punct de vedere al gestionarii resurselor (fata de standardele existente, oricat de bine precizate ar fi fost acestea), mai autonome fata de interventia umana (in ceea ce priveste reproducerea complexitatii, din nou - oricat de bine ar fi fost aceasta precizata ca standard) si mult mai inspirate din lumea biologica (avand capacitati de dezvoltare evolutiva sau de organizare similare cu ale noastre) fata de precedentele. Fizicienii nu vad in acest moment nici o limitare pe termen scurt in ceea ce priveste accelerarea dezvoltarii vitezei de calcul precum si tendintele de eficientizare, altele decat limita de pe scala Plank a insasi structurii fundamentale universale (a materialelor folosite).

Drept rezultat, accelerarea continua a dezvoltarii inteligentei tehnologice locale pare a fi motorul central si determinant al erei moderne. Ezitante la inceput, mult mai rapide in prezent, aceste extensii ale umanitatii, in continua evolutie si in acelasi timp din ce in ce mai reduse ca dimensiuni, ar putea sa invete in curand (prin codare, predictie si intelegere) atat natura fizica precum si pe cea abstracta a tuturor sistemelor macroscopice lente existente in mediul nostru local – inclusiv a noastra ca individualitati biologice.

In aproximativ 20 pana la 140 de ani de acum inainte – in functie de care teoritician evolutionist, al sistemelor, al cercetarilor tehnologice sau viitorolog se intampla sa agreati, schimbarea tehnologica cu cea mai mare rata de crestere intalnita vreodata in mediul nostru local este asteptata sa produca o permanenta si ireversibila “modificare de faza” in dezvoltare, o asa numita “singularitate” tehnologica ce va depasi fiinta umana si, din perspective noastra, va fi efectiv instantanee in ceea ce priveste rata si importanta auto-imbunatatirii. A fost postulat de catre unii ca, incepand cu acest veniment, existenta umanitatii va avea un viitor “incomprehensibil”, afirmatie cu care nu putem fi de acord.

In tot acest proces fascinant, tehnologicul si biologicul devin tot mai strans interconectate si interdependente. Asa cum descria Brian Arthur, tehnologicul devine organic si natura devine tehnologica. Chiar si mintea si intentiile noastre, aflate intr-un proces pe care William Bainbridge il numeste “captura personalitatii”, devin tot mai atasate de infrastructura tehnologica din ce in ce mai inteligenta, astfel incat aceasta sa poata anticipa mai bine nevoile noastre si sa ne slujeasca mai eficient si mai rapid cu fiecare an ce trece. Atata timp cat omul, ca animal, se schimba foarte putin cu fiecare generatie, inteligenta “caselor” noastre creste exponential, pe masura ce devin extensii naturale ale fiecaruia dintre noi. In sfarsit, putini dintre cei care iau in discutie toate aceste lucruri realizeaza ca, din perspectiva umana, intrebarea esentiala nu este “Ce reprezinta singularitatea?”. In deceniile care urmeaza, pe masura ce vom dezvolta, vor apare tipuri puternice si in continua evolutie de inteligente tehnologice superioare omului, tot mai “integrate” cu actorii umani la fiecare noua generatie, angajate activ in rezolvarea problemelor cheie ale umanitatii. In aceste conditii, mai potrivit va fi sa intrebam “Cine este singularitatea?”
Relativ curand, trecand printr-o faza de tranzitie inca surprinzator de subtila dar profunda pentru inteligenta planetara, acea singularitate vom fi, de fapt, noi.

Zidul previziunii
Tot mai nelinistiti, multi dintre cei mai mari ganditori au vazut conturandu-se in ultima perioada un “Zid” in calea previziunilor. Se manifesta o tot mai acuta inabilitate a mintii umane in a-si imagina viitorul care, pur si simplu, seprabuseste peste noi, un viitor care, cel putin aparent, va trebuie sa includa o inteligenta tehnologica sofisticata “mai-mare-decat-mintea-umana”. In acelasi timp, acceptam ca putem trai intr-un prezent populat de sisteme tehnologice interconectate aflate intr-o continua crestere atat ca numar cat si ca putere de relationare, sisteme pe care nici o fiinta umana nu le poate intelege. Generatia Mileniului Trei isi asuma normalitatea convietuirii intr-o lume a sistemelor tehnologice complexe, cu o rata a perfectionarii extrem de rapida si, in acelasi timp, uimitor de stabile, itindu-se precum uriasele movile ale coloniilor de termite, sisteme mentinute si dezvoltate de un mare furnicar de fiinte umane doar partial constiente de ceea ce fac, fiecare dispunand de o foarte limitata conceptualizare a intregii potentialitati si a traiectoriei inovatoare intrinseci pentru noul mediu tehnologic ce se genereaza.

Liderii de piata din mediile de afaceri dependente de tehnologie (si ce afacere nu mai este astazi dependenta de tehnologie?) resimt in mod acut efectele acestui zid pus in fata previziunii. Planul de afaceri pe zece ani din anii ’50 a fost inlocuit cu planul pe 10 saptamani din aniul 2000. In tot mai multe domenii, planurile care trec de doi ani sunt considerate speculatii lipsite de fundament. Surprinzator este si faptul ca vizionarii nostri traditionali, autori de fictiuni speculative, au esuat in incercarile lor din ultima vreme in acest sens. In articolul“Science-fiction without the future” din 2001, scriitoarea si eseista Judith Berman remarca faptul ca marea majoritate a eforturilor recente facute in acest gen literar au abandonat atat dezbaterile asupra tehnologiilor viitorului cat si orice incercare realista de a portretiza pe o perioada mai mare de 50 de ani o lume tehnologica aflata in dezvoltare hiperaccelerata. Se pare ca cele mai mari minti din ziua de azi se dau batute si se intorc inapoi imediat ce observa rasarindu-le in fata zidul propriilor lor limitari conceptuale.

“Bolul de cristal”
Cu toate acestea, odata cu aparitia acestui zid in mai toate zonele viitorului, previziunile in anumite domenii speciale (numite “bol de cristal”) sunt acum mai usor de facut ca niciodata. Expert in realizarea hartilor rutiere, Richard Albright afirma in lucrarea sa "What can past technology forecasts tell us about the future?" (Technological Forecasting and Social Change,ianuarie 2002) ca tehnologia informatiei si cea a comunicatiilor au avut o curba de crestere cu un grad mare de predictibilitate (81% intr-o perioada de 40 de ani, in aceasta estimare) cel putin pana la aparitia calculatorului digital, in anii ’40.

Mai mult, dupa cum arata Rolf Landauer si altii (C. H. Bennett si R. Landauer, "The Fundamental Physical Limits of Computation", Scientific American, 48-56, iulie 1985), nu pare sa existe vreo limitare vizibila pe aceste curbe de crestere. Ceea ce sugereaza faptul ca locuim intr-un univers special care suporta randamente de calcul ce pot fi accelerate si densitati de energie mult mai adanci decat se putem noi imagina. Atata timp cat trebuie sa existe, eventual, o limitare fizica in ce priveste eficienta computationala, aceasta nu poate apare decat pe scala spatiului si timpului a lui Plank. Pentru ca viitorul sa fie previzionabil, rata de accelerare tehnologica predictibila ar trebui sa fie considerata principalul fenomen planetar, un fenomen pe care orice viitorolog serios ar trebui sa il incorporeze in modelele sale si in toate consideratiile politice.

O singularitate esentiala
Pentru unii, cresterea exponentiala a vitezei de schimbare tehnologica pare o forta de neoprit, condusa de catre uluitorul si necontenitul progres in industriile calculatoarelor si comunicatiilor. Cu alte cuvinte, tehnologia pare sa ne impinga cu mare viteza inainte, spre o “singularitate esentiala”, dupa cum spunea John Von Neumann. Aceasta va fi o faza de tranzitie in natura si puterea sistemelor de calcul locale, dincolo de care, la fel ca si in cazul unei singularitati matematice sau gravitationale, o serie de aspecte vor ramane permanent ascunse.

Mai multe persoane merita tot creditul pentru enuntarea timpurie si lupta neobosita pentru sustinerea ideii de dezvoltare tehnologica continuu accelerata si pentru meritul de a fi estimat efectele viitoare ale tehnologiei informatiei asupra societatii. (Brief History of Intellectual Discussion of the Singularity)

Probabil ca cel mai important pionier si aparator al acestor idei a fost roboticianul Hans Moravec. Moravec a inceput sa scrie mai pe larg despre cresterea accelerata a puterii calculatoarelor in anii ’70, unul dintre cele mai importante articole ale sale fiind publicat in 1979 in revista Analog: Science Fiction and Fact, sub titlul "Today's Computers, Intelligent Machines, and Our Future." Partea de final a acestui eseu ia in consideratie implicatiile aparitiei inteligentei masinilor si concluzioneaza ca acesta este pasul final al noii revolutii in natura vietii. Evolutia clasica bazata pe ADN, mutatiile aleatoare si selectia naturala pot fi inlocuite complet de catre un proces de evolutie mult mai rapid al unei inteligente culturale si tehnologice intermediare” Luind in calcul viitorul co-evolutiei om-masina, Moravec trage ajunge la concluzia ca ne indreptam rapid catre o forma de existenta “post-biologica” valabila pentru orice fiinta inteligenta locala: “ pe lungul drum (al evolutiei) inabilitatea fizica a fiintelor umane de a tine pasul cu aceaste progenituri mentale care evolueaza rapid va tinde catre zero, astfel incat urmasii directi ai culturii noastre, dar care nu vor purta genele noastre, vor mosteni universul”

Multi ar considera astazi aceasta teorie ca fiind nesanatoasa, iar cativa teoreticieni au prezis ca aceasta accelerare a schimbarilor care pur si simplu taie respiratia si pe care o vedem in civilizatia moderna nu poate continua la infinit. Vom incerca sa luam in discutie, pe scurt, si cateva dintre aceste interesante obiectii. Dar, inainte de aceasta, vom face o scurta istorie a inovatiilor tehnologice pentru a putea patrunde mai adanc in dinamica unica a dezvoltarii tehnologice.

Momente de echilibru (equilibrium) si accelerare in dezvoltarea tehnologica
Istoria dezvoltarii tehnologice a speciei umane a aratat existenta unor zone de asa zise “punctari de echilibru (equilibrium)” inca de la aparitia noastra ca specie. Putem si noi astazi evidentia mari platouri (“equilibria”) si lungi perioade de crestere si rafinare tehnologica aparent linistite, intercalate printre foarte scurte perioade de revolutie. Acestea din urma sunt caracterizate prin aparitia unor tehnologii noi (“punctari, salturi”) care au fost, in linii mari, explozive si au avut, in general, un efect puternic asupra societatii umane.

De exemplu, prolificul teoretician al sistemelor, Kenneth Boulding, a recunoscut faptul ca, in perceptia cetatenilor vremii, schimbarile tehnologice intre anii 1890 si 1920 au fost considerate ca fiind mult mai rapide decat, spre exemplu, le-am perceput noi pe cele din anii 1970, deoarece acea perioada a implicat inovatii socio-tehnologice “grele”, precum dinamul, telegraful, telefonul, automobilul, radioul, liniile de asamblare, etc. Brewster Kahle, arhivar pe internet, a emis un punct de vedere asemanator: Evolutia tehnologica, asa cum a fost ea observata de catre oameni, a fost considerata, probabil, mai rapida pana in anii 1900, chiar daca, fata de ceea ce se intampla astazi, poate fi catalogata ca destul de lenta.

Noi stim ca intreaga poveste nu este, totusi, numai asta. In primul rand, in termenii fluxului de informatie si ai capacitatii tehnologice (si nu din punct de vedere al observatiei umane), evolutia dezvoltarii tehnologice s-a facut intr-un ritm de crestere exponential cu fiecare an care a trecut. Cu cat retelele au devenit mai complexe, cu atat aceasta accelerare pur si simplu “a zburat de sub capota” (ganditi-va la un motor modern de masina, uluitor de complex) si a devenit de nerecunoscut pentru oamenii normali. Numim aceasta stare: “singularitate cognitiva”, despre care vom vorbi mai tarziu. Aceasta accelerare nevazuta conduce la “punctari” periodice in cadrul realitatii complexe observabile, presarate, din perspectiva umana, cu lungi perioade de echilibru. Dupa parerea noastra, urmatoarea punctare majora echivalenta cu cea din anii 1900 sau din anii 1948 (aparitia tranzistorului) nu va apare mai devreme de 20 de ani.

In al doilea rand, stim ca oamenii isi cauta tot timpul un factor de liniste si, in acest scop, se ajusteaza destul de rapid din punct de vedere psihologic pentru a putea observa modificarile din mediu. Cu cat tehnologia este mai sofisticata, cu atat mai subtile sunt aparentele modificari. Din nou, tot mai desele schimbari pot duce la acea metaforica “explozie sub capota” - din perspectiva celui care contempla. Acestea sunt motivele pentru care observatiile lui Boulding, cu toate ca par corecte, sunt irelevante in ceea ce priveste natura si ritmul diferitelor “singularitati” umane previzionate sa apara in urmatoarea perioada.

La o examinare mai atenta a punctarilor tehnologice, pot fi adaugate doua noi si importante observatii.

Prima considera “compresia intervalului de timp” ca fiind legata de dezvoltarea accelerata. Fiecare noua perioada de equilibrium, o faza de rafinare linistita a inovatiilor, fara schimbari dramatice, a devenit din ce in ce mai scurta inainte ca o noua “punctare tehnologica” sa aiba loc. Aparitia “aruncarilor colective de pietre” initiata de hominizii mai putin agili, vulnerabili, dar avand un creier mai dezvoltat si folosirea ei impotriva pradatorilor mult mai puternici din punct de vedere fizic este un candidat important pentru prima mare utilizare a tehnologiei non-biologice pe pamant precum si cea mai puternica motivatie pentu civilizatia umana. Incepand de atunci, fiecare nou interval dintre punctari, indiferent cum am alege noi sa le definim, s-a scurtat dramatic fata de precedenta. Alegerea intervalelor specifice este totdeauna arbitrara, dar aceasta compresie pare ca nu este. Iata cateva exemple:

Traducere, adaptare si note: Mugur Cornilã