Poate că, pe bune, vă veţi întreba cum se poate face ştiinţă pe o insulă în mijlocul Dunării, printre copaci, stînci, nisip, în orăcăitul broaştelor? Răspunsul pare să-l ofere, în direct, Alexandru Mironov, în cartea sa "În direct cu NASA", apărută în 2006, care explică, într-un foarte convingător material, intitulat "Atlantykron - un exemplu de şcoală", cum poţi să manevrezi aici, cu propriile mîini, roboţi realizaţi de inginerii NASA sau să înveţi abc-ul astronomiei, luînd lecţii prin telescop.
Deşi realitatea de lîngă noi pare, uneori, de-a dreptul incredibilă, asta nu înseamnă că suntem într-un spaţiu SF: pe insulă există ateliere de ştiinţă, care poartă denumiri ieşite parcă direct din programele universităţilor americane de prestigiu: Teoria haosului şi a complexităţii (lector Florin Munteanu), Astronomie (lector Dan Milici), Robotică şi Fizică Temporală (lector David Anderson), Nanotehnologie (lector Wily Frey), Radioamatorism (lector Cristian Pîrghie). Ateliere în care cantitatea de informaţie exotică poate să depăşească orice imaginaţie, de la cum poate fi utilizat potenţialul, acum distructiv, al Cercului de Foc al Pacificului şi pînă la cum poţi depista orice constelaţie sau stea cunoscută pe harta cerească, ori cum devine posibilă călătoria în timp încă din perioada în care trăim. Este adevărat că între tainele unei găuri negre şi complexele sisteme ale construcţiei de roboţi observabili numai cu microscopul electronic te poţi murdări pe tălpi de noroi, că te cam bîzîie ţînţarii între anumite ore ale dimineţii şi serii sau că ploaia te poate mura sub pînza subţire a cortului, dar ce contează toate astea cînd eşti tînăr, aprins de curiozitate şi lucrurile sunt mai roz decît ar trebui?
Al. Mironov numea insula: "o astronavă de pămînt" şi era sigur, în urmă cu doi ani, că de aici se vor ridica viitorii astronauţi ai României către dimensiunile întunecate ale Cosmosului. Aşa că întrebarea din titlu pare cumva retorică.
- Alo, NASA? |