După lectura pasionantă a primului roman Hard-SF românesc care îşi merită acest nume – roman scris după o reţetă de succes americană (mă refer la volumul consistent de debut a lui George Lazăr America One), am participat la lansarea acestuia atît la Tîrgul de carte Gaudeamus cît şi la Botoşani.

Dacă la Gaudeamus lucrurile au stat cît se poate de normal, în sensul că nimic n-a ieşit în evidenţă - cu excepţia non-convenţionalismului autorului - care s-a îmbrăcat în popularul costum studenţesc (blugi, cămaşă de blugi, super-aparat foto la gît şi un zîmbet mai mult decît fericit), la Botoşani lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată. Pe lîngă elementele clasice ale unui astfel de eveniment (încluzînd masa, felicitările şi dansul), şi-a făcut simţită prezenţa o idee îndrăzneaţă a lui Marius Rogojinschi, directorul Teatrului de Păpuşi “Vasilache” din localitate, care a scos din carte un personaj şi l-a activat în mijlocul participantilor. Jocul de lumini şi prestaţia efectivă a actorului au făcut, cum se spune, toţi banii.

Deşi neobişnuit cu speech-urile, mi-am exprimat şi eu opinia, sinceră de altfel, despre carte şi autor. Se pare că a fost prea sinceră, de vreme ce băieţii de la televiziunile locale m-au lăsat fără un picior şi o roată la triciclu – tăind (sau plictisindu-se să mai filmeze - nu ştiu exact) inepţiile debitate de unul venit de la Bucureşti, îmbrăcat neadecvat şi obosit (după 6 ore de hălăduit pe drumurile patriei) şi chiar cu pretenţii de lector (sic!). În schimb, domnul Hrib tronează cu tot speech-ul sau în care, fără voie (sau cine stie?) , face două erori: cartea nu a aparut în colecţia Fiction.ro, aşa cum a susţinut dumnealui, şi America One este o carte science-fiction, oricum ar vrea s-o întoarcă. Iar scriitorii de gen nu se feresc să afişeze SF/Fantasy pe cărţile lor nici chiar în America, pentru simplul motiv că sigla respectivă chiar vinde. Şi vinde bine. Nu vorbesc de cei apăruţi în colecţia Fiction.ro, despre care nu ştiu cît de reprezentativi sunt în mintea cititorilor aveniti. Ştiti cum este vorba aia: nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie. Probabil că domnul Hrib a fost afectat puţin mai tare de proiectorul pus în ochii vorbitorilor de către organizatori şi nu a mai putut vedea prea clar lucrurile.

În ce priveste romanul, aştept cu nerăbdare versiunea în engleză, cea despre care se spune că va pleca direct în America. Prima. Spre publicare şi spre ecranizare. Hai s-o vedem şi pe-asta!

Un alt eveniment mai puţin plăcut pentru cititorii pasionaţi de science-fiction şi fantasy este acela că, începînd cu 2008, cărţile editurii Nemira prezente la libraria virtuală www.ImaginaStore.com nu vor mai avea reducerile spectaculoase cu care v-aţi obişnuit. Şi asta pentru simplul motiv că reprezentanţii editurii m-au anunţat (vorba aia stupidă din cărţile de suspans: brusc şi intempestiv) că nu le mai pasă de fanii SF/Fantasy din România (al cărui magazin se declară ImaginaStore.com) şi, în consecinţă, cărţile vor ajunge în stocul librariei prin intermediul en-grossiştilor. Pe care oricum nu-i interesează cine/ce citeşte şi nici cine/ce/unde/cînd şi cum cumpără. Să sperăm că, totuşi, naşterea Domnului va reuşi să mai schimbe pe drum părerile încrîncenate şi nemotivate.

Interesant este de precizat că tirajul ultimei cărţi apărute în seria „Preludiul Dune” la Editura Millennium Press, carte scrisă de fiul legendarului Frank Herbert, Brian Herbert, împreună cu Kevin J. Anderson s-a epuizat la nici o lună de la apariţie. Din păcate, o suplimentare de tiraj va fi posibilă tocmai în februarie, dacă nu vor mai fi alte surprize. Pînă atunci, căutaţi ce a mai rămas prin librării sau împrumutaţi-o de la prieteni, nu de alta, dar merită, mai ales că traducerea şi adaptarea Cristinei Ghidoveanu şi a lui Ştefan Ghidoveanu este extrem de muncită şi chiar reflectă spiritul şi stilul versiunii originale.

Revista Sci-Fi Magazin care apare la Botoşani este deja la al treilea număr. Am aflat din surse sigure că este pregătită pentru multă vreme de acum înainte, pentru conţinut fiind achiziţionat un stoc impresionant de povestiri SF adevărate, de autori unul şi unul, care mai mult ca sigur vor face deliciul fanilor. Sunt două lucruri de spus despre această revistă, pe lîngă cele afirmate de Mike Haulică pe blog şi în articolele sale (şi cu care nu sunt neapărat de acord). Primul: revista vine să acopere un gol pe care mulţi îl simţeau pe piaţă şi lasă literatura să vorbească de la sine, fără să dea apă la moară prin diverse articole, opinii şi alţi paraziţi semantici unora sau altora dintre cei care se erijează printre reprezentanţii de seamă ai unui fandom epuizat de discuţii sterile şi interminabile. Am văzut în revistă chiar texte din Antologia lui Gardner Dozois, publicate înainte ca acestea să apară în volum la Editura Nemira.

Al doilea: singura povestire a unui român publicată deocamdată este semnată tot de George Lazăr, autorul romanului America One. Aţi putea crede că de, dacă tot este directorul revistei, se bagă şi omul în seamă. Ei bine, am fost curios şi am citit „Restul zilelor”. Este o mică bijuterie, o dovadă suplimentară a instinctului de scriitor al lui George şi o probă a imaginaţiei sale debordante. Pe bune!

Michael Haulică a părăsit corabia Tritonic. Este de-acum oficial că redactorul-şef al editurii Tritonic nu mai face parte din echipa lui Bogdan Hrib. Cel care s-a avîntat curajos în construcţia colecţiei Fiction.ro s-a transformat, de cîteva săptămîni, în prestatorul unei meserii la modă de multă vreme în lumea bună din occident: cea de freelancer. Se-aude prin tîrg că este curtat de mai multe primadone ale pieţei de carte. În plus, se pare că Mike s-a lansat şi într-o serie de discuţii cu o casă de producţie cunoscută, în vederea unei eventuale colaborări la scenarizarea de romane autohtone. Succes, dl. „Observator cultural”!

De aproape o lună de zile, scriitorul, imagologul şi forumistul Ovidiu Bufnilă (Bufu – pentru prieteni, O.B. pentru domnişoarele care îl adoră pe forumuri) se învîrte prin Bucureşti. Este-adevărat, cu probleme personale şi puţin cam delicate (a propos, sănătate Mihaelei!).

L-am prins la o cafea pe Calea Moşilor şi am mai stat la taclale. În afară de chelia lui eternă şi de alura de velă deschisă – gata să îl ia vîntul, Ovidiu debordează de energie şi şi-a păstrat spiritul critic (caustic chiar) în abordarea tuturor problemelor. Mă mir că nu l-a prins nimeni la o şuetă în cadru largit. Că sefişti de Bucureşti, slavă domnului, sunt. Prin ce baruri vă mai reuniţi, fraţilor, poate îl rog pe Ovidiu să vă facem o vizită. Fiţi complecşi! (Între timp, am aflat că Ovidiu s-a întors la Bacău. Dar aşteaptă cu nerăbdare să facă lucrurile să se mişte în vreo direcţie. Succes şi la treabă!)