Numeroase studii si cercetari efectuate de pe sol sau din spatiu au ajuns la aceeasi concluzie privitoare la situatia critica in care se gaseste azi Planeta Pamant. Criza ecologica, dublata de o puternica instabilitate economica, toate acestea pe fundalul unei accentuate crize spirituale, a lipsei de ideal, creioneaza apropierea unui punct critic in evolutia omenirii. Speculat de fatalisti care, in numele apocalipsei (confundata cu sfarsitul lumii), indeamna la resemnare sau traire exacerbata de ritmuri satanice (caci tot nu mai este nimic de facut sau de pierdut), sau ignorat de sceptici ca fiind o problema ce nu poate fi solutionata de nimeni (si deci orice efort ar fi inutil), acest sfarsit si inceput de mileniu poate fi considerat particular si deosebit.

In fond, se duce o lupta acerba in interiorul fiecaruia, o lupta cu propriul orgoliu, cu neputinta sau, mai grav, cu nedorinta de a sti si de a fi. La adapostul asa zisului normal uman, totul se inrautateste zilnic pentru ca nimeni nu schiteaza nici o luare de atitudine.

"E uman. Adica, are preferinte si antipatii. Se enerveaza, e iute la manie, face greseli, desi pretinde ca e infailibil. Arde de nerabdare sa ajunga director. Cand nava se va reintoarce pe Pamant se va face mult caz de seful expeditiei. Fiecare din noi are cate ceva din Kent (numele celui care a luptat pentru a fi ales comandant pe nava Space Beagle). Da, e un om..." (pag.189)

Putini sunt cei care vad in pozitia de conducator RESPONSABILITATEA de a conduce destinele altora. Pozitia pare a fi confundata doar cu una de onoare, de privilegiu, ca si cand, inca dinainte de a se infaptui misiunea, se cuvin laudele. Se pleaca, fals, de la o ipoteza : conducatorul trebuie venerat! si nu cum ar fi normal de la faptul ca aceasta venerare este o consecinta a efectului reusitei, a bucuriei tuturor de a fi atins telul propus sub acea conducere.

Si, de cate ori ne uitam in istorie, vedem ca nu s-a schimbat mare lucru in comportamentul oamenilor fata de acest subiect. Intotdeauna au fost unii pregatiti pentru a intelege momentul care vine, au strigat in gura mare, dar nimeni nu i-a ascultat. Sau, poate ca nu au fost ascultati pentru ca nu au fost in stare sa-si prezinte pe intelesul tuturor propunerea. Poate ca o atare schimbare nu poate fi impusa din exterior, prin forta, chiar si prin cea a argumentelor logice. Poate vina nu a fost a celor ce nu au ascultat ci a celor care, desi au inteles, nu au stiut cum sa comunice, au desconsiderat legile universale ale socialului, ale Intregului, care nu se lasa modificat oricum. La randul lor, au decupat problema de context.
Un cunoscator al Complexitatii, al "gandirii nexialiste" schitata de A.E. van VOGT in cartea SF " Odiseea navei Space Beagle" ar fi actionat, intr-un moment de criza, intr-un alt mod. Si asta pentru ca ar fi inteles, prin insasi educatia primita si auto-aplicata ca "... in actuala situatie (cea de criza n.a.), trebuia sa se tina seama de parerile si sperantele oamenilor. Unii dintre ei nu puteau fi clintiti din convingerile lor de cat cu ajutorul faptelor. Daca realitatea ii va sili sa-si schimbe ideile, atunci - numai atunci - vor fi pregatiti sufleteste sa accepte solutii mai drastice... Nu era de ajuns sa stii multe ca sa ai dreptate. Oamenii trebuiau convinsi cu argumente. Cateodata, era nevoie de prea mult timp pentru a-i convinge. Alteori nu puteau fi convinsi cu nici un chip. Civilizatii intregi se prabusisera, batalii fusesera pierdute, nave fusesera distruse, din pricina ca omul sau grupul de oameni care detineau ideile salvatoare refuzasera sa-si piarda timpul pentru a-si convinge semenii." (pag.159).

Sa fie acesta destinul tragic al fiintei numita Om, de a nu invata niciodata din greselile trecutului? Sau este o eroare remediabila, generata de o nepercepere si in consecinta de o neintelegere a insasi scopului existentei, perpetuat prin mecanisme neadecvate de educare, de invatare? In orice caz, personal sunt optimist in acest sens, caci numeroase afirmatii specifice filozofiei sau abordate in viziuni metafizice, considerate pana nu demult subiective, incep sa fie azi masurate si evaluate cantitativ, prin metode riguroase, specifice stiintei. Omul incepe sa se cunoasca din ce in ce mai profund atat ca anatomie (tomografii computerizate, identificarea traseelor de acupunctura cu trasori radioactivi, harta genetica completa - rezultat al vastului program de cercetare Genom, etc) cat si ca fiziologie. Intelegerea mai exacta a functionarii sistemului nervos, modelat prin calculatoarele neurale, cu memorii asociative si filtre adaptative, cu procesare paralela, permite definirea unor necesitati legice care conditioneaza o dezvoltare "normala" a creierului si Mintii. Incepem sa putem transmite pe cale rationala, cu evaluari cantitative, observatii cu caracter universal care nu ingradesc particularul, liberul arbitru, personalitatea ci, din contra, ii asigura accesul spre nelimitat prin acordarea cu ceea ce s-ar numi: unica si universala Lege. Putem comunica si altora, pe cale rationala, ceea ce filozofia orientala enunta de mult intr-o maniera descriptiva, asa cum eroul din cartea lui van VOGT, Grosvenor, absolvent al unei Institutii de invatamant nexialist, o face intr-o comunicare telepatica cu o civilizatie extraterestra scufundata intr-o realitate virtuala, coerenta dar iluzorie:
"Traiti intr-un univers, despre care nu stiti nimic altceva decat ceea ce va sugereaza imaginile sub care vi se infatiseaza. Dar imaginile acestea nu sunt Universul insusi... Ele nu va arata Universul in totalitatea lui. Exista multe lucruri pe care nu le puteti percepe direct, neavand simturile necesare. In interiorul Universului exista o ordine. Iar daca ordinea imaginilor din voi nu este aceeasi ca ordinea din Univers, inseamna ca va amagiti..." (pag.109)

Realitatea Universului si coerenta unor Realitati virtuale inventate sunt doi atractori diametrali opusi pentru cunoastere. Caci suntem constienti de faptul ca operam cu modele simplificate, ca orice notiune nu este decat partial adevarata, ca un cuvant este doar o eticheta pusa unui lucru si care nu are acoperirea lucrului in sine. Si acestea nu fac decat sa sugereze limita parerii noastre despre Realitate. Atata timp cat suntem constienti de acest fapt, totul pare sa fie bine deoarece creierul are capacitatea de a cauta, de a slefui notiunile primare, de a renunta la unele notiuni invechite, asa cum se renunta la orice scula depasita. Dar, atunci cand ne "indragostim" de imaginea creata, de model, de fapt ne indragostim de o secventa dintr-un film al propriei noaste evolutii, iar acest lucru devine poate cea mai concreta expresie a suficientei si limitarii.

Cunoasterea din ce in ce mai complexa a structurii si functionarii materiei cenusii face posibila cuantificarea afirmatiilor de mai sus. Incepem sa putem masura efectele in timp ale micilor greseli de zi cu zi, caci intelegem ca sistemul neuronal este un sistem cu auto-organizare care se structureaza sub "presiunea" gandurilor si a dorintelor, auto-construindu-se. Si daca, fata de cei din jur, inca nu suntem intotdeauna sensibili la suferintele sau la destinul lor, macar cu noi insine am putea fi atenti. Caci, daca o actiune neglijenta sau care nu respecta anumite reguli, conduce, intr-o operatie de prelucrare tehnologica, la un rebut (de cele mai multe ori cu consecinte locale si remediabile), o abordare in aceasi maniera a educatiei si auto-educatiei ar putea conduce la ceva mult mai grav. Rebutul am putea fi noi insine, si aceasta cu implicatii pe termen lung si, probabil, cu caracter ireversibil.

Cum si de ce gandim? Ce proprietati si ce limite are insasi unealta cu care incercam sa intelegem lumea inconjuratoare: creierul? Iata intrebari majore ce au preocupat omenirea inca din cele mai vechi timpuri. Studii experimentale complicate, demne de lumea fascinanta a Sf-ului, se fac azi pentru a intelege fenomenul de perceptie senzoriala si extrasenzoriala sau pentru a elucida mecanismul prin care se formeaza intr-un sistem neuronal o imagine. Doar un exemplu: va puteti imagina o lentila de contact pentru ochiul furnicii?

Constructia efectiva a unor asemenea lentile dedicate ochiului furnicii a permis confirmarea experimentala a unei ipoteze indraznete: furnica "vede timpul". In limbaj stiintific, printr-un proces neuronal specific, ea converteste gradul de polarizare a luminii solare (dependent de pozitia pe bolta a soarelui si implicit de timp) intr-o senzatie "temporala", ce-i permite sincronizarea unor activitati, respectiv participarea la o viata sociala de o complexitate neasteptata. Prezenta pe ochiul furnicii a unei lentile de contact speciale (care a trebuit proiectata, executata si aplicata furnicii in cauza), capabila sa polarizeze suplimentar lumina solara, a avut drept efect modificarea corespunzatoare a momentelor de startare a unor activitati.

Rezultatele obtinute din asemenea studii au permis realizarea primelor "organe de simt" artificiale de tipul senzorilor biologici (de exemplu nasul electronic), completand intelegerea mecanismelor prin care suntem legati de lumea reala inconjuratoare, largind astfel orizontul in care omul se poate misca. Realitatea stiintifica a depasit numeroase limite ce pareau de domeniul SF-ului:
"Grosvenor nu auzea zgomote decat cand o anumita zona sensibila de pe suprafata cortexului era stimulata. O alta zona, cea de deasupra urechii, producea vise si amintiri. Harta creierului omenesc fusese de mult trasata. Pozitia precisa a zonelor de excitabilitate se deosebea de la un individ la altul, dar structura generala a creierului ramanea totdeauna aceeasi, la toti." (pag.103).

Aceste cunostinte permit, pe de-o parte, intelegerea modului in care functionam si, pe de alta parte, contribuie la definirea corecta a unor experiente in domeniile in care omul trebuie implicat explicit, fie ca senzor, fie ca sursa: radiestezie, psihotronica, bioterapie, parapsihologie. Sunt astfel cunoscute numeroasele cercetari privind asa numitul efect de piramida. Una din "dovezile" imediate ale faptului ca in jurul acestei forme se intampla ceva este senzatia pe care o poate avea un subiect atunci cand "palpeaza" - fara insa sa atinga- varful unei piramide construite si orientate dupa modelul la scara redusa a marii piramide a lui Keops. In urma numeroaselor studii ce au implicat mii de subiecti de diferite varste, credinte, rase si sexe, s-au catalogat patru tipuri de senzatii: doua cu aparenta termica: cald -concentrat intr-o zona din centrul palmei sau rece difuz, ca si cand s-ar forma un curent de aer ce se prelinge treptat spre incheietura mainii pentru a ajunge chiar la nivelul articulatiei cotului; respectiv doua senzatii tactile: de presiune mecanica vibratorie, exercitata in centrul palmei, respectiv de intepaturi asemanatoare micilor descarcari electrice realizate prin utilizarea unei surse de tensiune de cateva zeci sau chiar sute de volti. A trage concluzii imediate privind natura interactiunii dintre obiectul geometric si subiect doar din aceste senzatii, a numi fenomenele respective: fenomene rezonante, utilizand apoi pentru explicatii concepte din fizica clasica: teoria caldurii sau a oscilatiilor mecano-electrice, este o atitudine cel putin puerila. Nu inseamna ca ceea ce decodifica creierul ca fiind senzatie are o legatura simpla si directa cu un fenomen fizic bine catalogat si studiat si cu care se asociaza senzatia la prima "vedere". Si la urma urmei, desi se invata in clasa a X-a, putini au inteles ca senzatia termica de cald sau rece pe care mana o poate recepta nu are nimic comun cu temperatura, ci cu "derivata caldurii", ceea ce este cu totul altceva. Asa ca, mai corect ar fi sa spunem ca se manifesta o interactiune intre mana si piramida, dar ca nu putem, din acest experiment, sa tragem o concluzie pertinenta privind natura acesteia. Putem face erori grosolane, asa cum ne sugera si cunoscatorul in ale nexialismului:
"Creierul lui nu facea decat sa primeasca, prin mijlocirea ochilor, niste impulsuri, pe care le interpreta gresit. Intr-o astfel de relatie, placerea se putea preface in durere si toate senzatiile deveneau posibile, indiferent de natura stimulului. Nu se asteptase ca erorile de interpretare sa fie atat de flagrante." (pag.102)

Abordarea teoretica si experimentala a unor domenii in care omul este implicat impune o alta strategie de investigare si o pregatire speciala a cercetatorilor. Nu mai este suficient sa fi bun intr-un domeniu, fie el si de varf. Importanta este interactiunea dintre stiinte, atitudinea grupului de cercetare vazuta ca o unitate cu proprietati noi, rezultate din integrarea sinergica a "partilor" ce o compun. O asemenea echipa nu este nici pluri-disciplinara, nici inter-disciplinara. Este mai mult decat o simpla suma de specialisti trecuti pe statul de plata intr-o schema organizatorica. Este un mod de a fi, de a gandi si actiona. Intr-un fel, este opusul situatiei actuale din numeroase institutii de cercetare, care au in alcatuire oameni valorosi, dar care nu numai ca nu au cunostinte generale din domeniile conexe studiilor pe care le efectueaza, dar continua sa considere ca aceasta divizare pe specialitati este optimala. Fiecare sa fie specialist! profesionist! - spun ei. La prima vedere, este normal si de recomandat atunci cand se opereaza cu notiuni cunoscute, clare, cand cerinta principala este reproductibilitatea cunostintelor. Dar, in fata explorarii Noului, a unor domenii in care nu exista inca "tipare", omul superspecializat nu va face fata fara o atitudine adecvata. Nu va intui complexitatea problemei si nici pericolul ce ar decurge din nerezolvarea ei.
"Din nefericire, oamenii acestia, care nu stapaneau decat cunostintele unui singur domeniu, sau cel mult doua, nu puteau - sau nu voiau - sa inteleaga implicatiile celui mai infricosator pericol care amenintase vreodata existenta intregului Univers intergalactic." (pag.195)

Si daca fraza de mai sus se refera la un pericol fictiv dintr-o povestire SF, realitatea dezechilibrului social, economic si ecologic ce se manifesta concret azi, poate fi considerata la fel de infricosatoare, chiar daca se refera numai la un mic coltisor din Univers si in care, intamplator sau nu, ne aflam Noi, Oamenii.

Numerosi specialisti, fie simtind necesitatea, fie ca urmare a comenzii sociale din ce in ce mai evidente, se apleaca spre studiul Sistemului Ecologic Global. Se fac planuri, se viseaza la "reconstructii ecologice", dar nu se face inca simtita atitudinea rezultata din studiile Stiintei Complexitatii, conform careia, un sistem de o asemenea complexitate nu se controleaza asa cum se controleaza procesul de prelucrare prin aschiere in centrele de prelucrare adaptativa.
"Oamenii acestia nu-si foloseau din plin cunostintele. Fiecare dintre ei isi expusese pe scurt ideile in fata unor colegi care nu erau deprinsi sa sesizeze legaturile posibile dintre aceste idei. De aceea, planul .... era lipsit de unitate." (pag. 46)

Deci, necesitatea "inventarii" sau redescoperirii unui mod unitar de abordare stiintifica a Naturii nu mai poate fi contestata. Ca se va numi Nexialism, ca in eseul SF al lui van Vogt, sau Stiinta Complexitatii (stiinte cognitive, ortofizica) sau prin cine stie ce alt nume mai inspirat, nu este atat de important cat este important sa prinda viata acest mod de operare mentala, aceasta atitudine in care filozoful este dublat de omul de stiinta, in care experienta, logica si intuitia isi dau mana, formand o unitate cu proprietati noi.
"Problemele de care se ocupa nexialismul sunt probleme de ansamblu. Omul a impartit viata si materia in compartimente distincte si cu toate ca foloseste cateodata unele cuvinte ce dovedesc ca-si da seama de unitatea intregii naturi, el continua sa se comporte ca si cum acest Univers unic si schimbator ar fi alcatuit din numeroase parti, care ar functiona separat. Metodele despre care vom vorbi, vor demonstra ca aceasta distinctie intre realitate si comportamentul uman poate fi inlaturata." (pag.232)

Iar rezultatele, continand DOVADA existentei unei Legi Universale ce nu poate fi calcata fara a afecta direct pe cel ce le incalca, a existentei unei unitati intre toate elementele ce alcatuiesc partea vazuta si nevazuta a Lumii , se pot aseza la temelia unui Edificiu grandios al Civilizatiei umane, ridicate la nivelul trairii sentimentului Cosmic. Numeroase actiuni, la care unii dintre voi au participat pe insula Atlantykron, au urmarit explicit delimitarea si definirea concreta a spiritului unui cercetator si creator aflat la poarta mileniului III, capabil sa inteleaga si, mai ales, sa aplice Nexialismul in viata de zi cu zi.

A fi constient de existenta unei posibile trairi la nivelul Sentimentului Cosmic este de natura sa mobilizeze organismul pentru a face fata efortului de auto-dezvoltare menit sa ridice calitatea si complexitatea mintii la nivelul cerut de o asemenea traire. Este de dorit sa intelegem cat mai repede ca: trebuie sa dezvoltam mintea la nivelul complexitatii naturii, nu sa simplificam natura la nivelul mintii si cunostintelor avute la un moment dat. Sa constientizam ca facilul, lenea si obisnuita sunt trei dusmani de baza ai dezvoltarii omului in drumul sau catre stele. Dar, pentru a patrunde sensul si importanta majora a cuvintelor de mai sus, este necesara o reorganizare a insusi sistemului de valori realizata ca o consecinta a functionarii corespunzatoare a sistemului educational. Sistemul educational trebuie astfel reasezat incat sa asigure dezvoltarea spirituala a Omului prin competitie loiala, in directa corelatie cu LEGEA, in care orice idee noua este si verificata prin trairea celui ce o afirma. Sistemul de invatamant trebuie astfel conceput incat sa permita descoperirea de catre cel ce invata a necesitatii si naturii oricarei notiuni ce urmeaza a fi asimilate, caci: ce nu poti descoperi singur , nu poti duce singur . In acest mod, fiecare devine cu adevarat responsabil de propriile actiuni, deciziile fiind luate in cunostinta de cauza si nu prin permanentul transfer de responsabilitate de la elev catre profesor: ..... "Nu stiu, nu am verificat, dar asa este scris in carte si am incredere in cel ce a scris-o....." Aceasta fraza, ce poate fi adevarata si utila atunci cand "navigam" in ape cunoscute, trebuie reanalizata atunci cand este vorba de carti despre OZN-uri, Paranormal sau alte subiecte de acest gen. Adevarul in aceste cazuri nu mai poate fi confundat cu textul scris, ci trebuie confruntat cu experienta practica personala. Sa nu confundam "adevarul", pentru care ne putem si bate intr-o discutie, cu doar cele cateva date citite undeva. Sesizarea si propria experimentare a esentei lucrurilor, a unitatii profunde dintre anumite aspecte distincte ale naturii poate fi, la un moment dat, o calauza pretioasa in acest domeniu aflat la frontiera cunoasterii.
"La Institutul de nexialism se invata ca intre fenomenele descrise de diferite stiinte exista o stransa interdependenta.. E o idee foarte veche, desigur, dar una este sa aprobi formal o idee, si alta sa o aplici in practica. La Institut, noi am dezvoltat tocmai aplicatiile practice." (pag.53).

Si poate ca cei ce navigheaza acum prin Internet si citesc aceste randuri vor fi cei care, folosind imaginatia acolo unde este necesara, intuitia antrenata pentru a deosebi IMAGINARUL de POSIBILUL POTENTIAL, priceperea intr-o meserie oarecare, dar si spiritul de echipa, vor contura Stiinta Complexitatii - atitudine a unei fiinte cosmice constiente de pozitia pe care o ocupa in univers si de responsabilitatea ce ii revine. Drumul spre acest ideal va fi greu, din motive devenite "clasice " si care tin de asa zisa latura umana. Chiar si in Odiseea navei Space Beagle, apare explicit aceasta idee, si inca exprimata de un profesor catre proaspatul absolvent al Institutului de Nexialism:
"Nexialismul este un mod teribil de nou de a concepe invatamantul si relatiile dintre stiinte. Varstnicii il vor combate instinctiv. Cat despre tineri, daca s-au format la scoala vechilor conceptii se vor opune automat oricarei teorii care ar putea sugera ca metodele lor tehnice, recent insusite, s-au si demodat. In ce te priveste, va trebui sa aplici in practica tot ceea ce ai invatat teoretic, desi in cazul dumitale aceasta tranzitie face parte din insasi formatia stiintifica primita. In momente critice, oamenii care au dreptate reusesc de obicei sa se faca ascultati." (pag.67)

Si, fara sa uitam ca citatele de mai sus au fost scoase dintr-o carte SF a anilor 1978, sa vedem ce a urmat in viata stiintifica din primavara lui 1983. Sa vedem cum o "fictiune" a devenit realitate stiintifica si poate, prin aceasta, sa subliniez inca o data rolul literaturii SF de buna calitate in a fi avangarda zilei de maine.

Sa revenim in realitate. Un cercetator de marca ce activa la celebrul institut din Los Alamos, George Cowan, reuseste sa polarizeze atentia catorva confrati asupra necesitatii reorganizarii pe baze noi a activitatii de cercetare, orientata spre o integrare a cunostintelor si nu pe o maruntire in teme si subteme, pana la limita pierderii a insusi sensului initial al cautarii. Existau deja teorii noi, fertile in sensul unificarii metodologiilor de abordare a cercetarii in domenii diverse precum: Geometria Fractala a lui Mandelbrot, Sinergetica lui Thom si Hacken, Teoria criticalitatii autoorganizate a lui Bak, etc., teorii care, prin prisma primelor rezultate ale aplicarii lor in domenii atat de diferite, de la economie la biologie, de la fizica la matematica, promiteau sa genereze si cadrul teoretic propice unei asemenea noi abordari. Cel ce venea in contact cu aceste teorii, pe masura ce le percepea dincolo de aspectul formal, inerent oricarei abordari stiintifice, simtea ca ar avea sanse sa reformuleze, dintr-un unghi nou, intrebari ce au framantat dintotdeauna omenirea. Mergand pe firul intrebarilor si ajutati de o "oglinda fermecata", capabila sa reflecte si sa amplifice puterea de gandire a omului - calculatorul electronic, raspunsurile induse pareau sa formeze o viziune din ce in ce mai coerenta asupra Universului. Iar aceasta viziune a capatat numele de STIINTA COMPLEXITATII.