A Handbook to Literature defineste science fiction ca fiind: "O forma a fanteziei in care faptele stiintifice, supozitiile sau ipotezele alcatuiesc, prin extrapolare logica, esenta aventurilor in viitor, pe alte planete, in alte dimensiuni temporale sau in cadrul unor noi legi stiintifice". Aceeasi carte defineste fantasy ca fiind "o opera care isi plaseaza actiunea intr-o lume neexistenta si ireala, un tinut de basm, cu personaje incredibile si ireale, care foloseste principii fizice si stiintifice nedescoperite inca sau opuse celor prezentate intr-o lume science-fiction sau utopica" (Holman).

Interesant este si articolul Mirelei Gheorghe, „Literatura fantastica” publicat in 2007 de RomaniaSF Online, cu o cuprinzatoare trecere in revista a prezentei elementelor specifice fantasy de-a lungul timpului si in diverse texte si forme literare.

Unde vreau sa ajung, de fapt? Nu de putine ori, incepand in special cu anii ‘96-’98, m-am intrebat care este ratiunea pentru care genul fantasy este tot mai prezent in chiar viata noastra de zi cu zi prin intermediul cartii si al filmului.

Este adevarat, se scrie dintotdeauna fantasy, chiar daca i-am spus in fel si chip. Suntem formati in cadrul si suntem prizonierii unei paradigme milenare construite pe baza unor dogme fantastice care si-au pus amprenta pe insasi constructia noastra psihologica. Ganditi-va doar o secunda la posibilitatea de a-l nega pe Dumnezeu cu toate miracolele sale si implicatiile acestora: nu-i asa ca va trece un fior rece prin maduva spinarii? Nu-i asa ca va ganditi automat la blasfemie? Nu-i asa ca va este frica sa nu fiti, cumva, exclusi de la ceea ce ar putea sa existe dupa moarte, orice ar fi acel “dupa moarte”, sau sa va treziti sariti de la mantuire?

In general, intr-o industrie majora cum este cea cinematografica sau editoriala, ambele generatoare de profituri imense dar si consumatoare de resurse importante de toate felurile, dintre care una foarte importanta este imaginatia, orientarea nu se schimba asa, pur si simplu. Este nevoie de o cerere reala din partea pietei, cerere evidentiata de analize complexe si detaliate si prognoze cat mai curate. De regula, se cantareste foarte mult atunci cand un producator ia decizia sa faca un gen de film in detrimentul altuia. Or, in aceasta situatie, se pare ca genul fantasy a atarnat greu in balanta optiunilor consumatorilor.

Astfel au aparut seriile de carti si filme care si-au facut un nume din exploatarea lumilor care nu respecta legile fizicii, incarcate cu simboluri mitice si puteri neexplicabile prin procese logice. Iar jocurile au un cu atat mai mare succes cu cat tot mai multe forte oculte sunt integrate intr-un sistem rational usor de manageriat, dar care produc efecte situate dincolo de puterea noastra de intelegere (de fapt, cred ca mai corect este: situate paralel cu puterea noastra de intelegere). Toate acestea sunt primite cu entuziasm de generatia tanara si foarte tanara si privite cu indulgenta si, de multe ori, acceptate sine-die de generatia crescuta in epoca “stiintei si tehnicii”.

Fetisul nemuririi sau speranta moare ultima

Dintotdeauna, oamenii si-au imortalizat faptele intr-o serie de mesaje scrise sau orale intr-o maniera fantasy. Marile realizari, marile prabusiri, marile transformari – aproape toate au fost surprinse in opere epice sau lirice cu mare impact asupra cititorilor (ascultatorilor). Iar maximum de impact s-a obtinut cu ajutorul elementelor supranaturale. Legendele, cronicile, odele sunt presarate de forte oculte, pozitive sau negative, de personaje umane cu puteri supraomenesti sau de personaje fabuloase imposibile din punct de vedere biologic, de peisaje mirifice care sa poata pune in valoare trasaturile sau valorile menite a fi evidentiate. Textele biblice sunt pline de astfel de elemente inexplicabile rational si, totusi, atat de apreciate de catre credinciosi.
De ce sunt ele prezente? Care este misterul impactului lor asupra mintii umane timp de atatea milenii?

Ei bine, un raspuns plauzibil (dar, bineinteles, nu singurul) ar fi acela ca toate gaselnitele fantastice au fost generatoare, pentru subconstientul nostru, de SPERANTA, motorul intern care ne impinge sa depasim cele mai multe dintre piedicile care ne apar in cale, care declanseaza si intretine lupta personala a fiecaruia dintre noi pentru ceva mai bun, de regula altceva diferit de ce a fost inainte, care sa ne duca spre o stare, un mediu si o atmosfera optimizate pentru a putea functiona la parametri normali, sa ne putem inmulti si sa putem evolua. Iar daca fortele, personajele si situatiile imposibile pot fi probabile, atunci dorintele noastre reale, pamantene, sunt cu atat mai posibile.

Science fiction-ul preia fraiele

Renasterea a rupt acest lant al infiltrarii de tip fantasy. Satui de minuni care nu se mai intamplau decat in povesti, bulversati si opresati de chiar sustinatorii institutionalizati ai miracolelor, oamenii si-au cautat alinarea – si, pana la urma, supravietuirea - in lucruri mai concrete, Stiinta se separa de filosofie si religie si devine un analizor si un generator de solutii pentru lumea materiala, tangibila, masurabila. Ea incepe sa ofere oamenilor alternative reale, verificabile. Iar aceasta soliditate se masoara tot cu ajutorul unor aparente miracole, dar miracole logice, care pot fi intelese pas cu pas, detaliate, ajustate pentru a deveni mai eficace si, surprinzator pentru notiune, pot fi contrazise, defaimate, anulate de catre oameni simpli fara ca nici un sistem ori entitate sa se supere si sa-si pogoare mania asupra lor. Si pot fi imediat inlocuite cu alte “miracole” cu efecte superioare vizibile imediat. Bineinteles ca toate acestea nu s-au intamplat peste noapte. Dar a fost un inceput. Iar acest inceput miroase a evolutie. Un alt fel de evolutie.

In secolele XVIII-XIX minunile tehnologice incep sa aiba un rol tot mai important si sa ocupe un loc de cinste in cadrul progresului, iar cartile vremii cuprind toate aceste transformari. Accelerarea tehnologica devine o piesa importanta in peisajul social si este recunoscuta ca un fenomen definitoriu pentru civilizatie. Intram in secolul XX cu o pofta nebuna de science fiction.

Individualismul naste monstri?

In epoca moderna, in ciuda (sau, mai corect, datorita) eliberarii lui de dogme, prejudecati si traditii, omul, individul, a constatat cu surprindere ca, in loc de o viata mai simpla si mai placuta, in loc de o usurare naturala care ar trebui sa-i vina de la aceasta evolutie fulminanta si de netagaduit atit din punct de vedere moral cat si tehnologic si material, de fapt, pe umerii sai apasa din ce in ce mai multe si mai complicate (combinate) presiuni. Daca pina in anii ’20-‘30 ai secolului trecut inca se mai putea invoca pentru orice problema, nereusita, dezastru dar si lucru bun intamplat atit la nivel individual cat si la cel global vina pe “cel de sus” (in orice forma va fi fost invocat), incepand cu descoperirea tranzistorului si cu accelerarea tehnologica fara precedent din anii ’40-’50 lucrurile s-au schimbat. Comunicatiile rapide si mijloacele mass-media au facut ca evenimentele atit bune cat si cele rele sa devina probleme mondiale. Laicizarea societatii si cresterea influentei paradigmei lumii moderne asupra marii majoritati din specia umana au determinat eliminarea raspunderii divine si asumarea individuala a vinei de a exista, evolua si deveni. Cucerind drepturi noi, individul si-a crescut, paradoxal, nelinistile intr-un ritm exponential. Si acest lucru s-a intamplat tocmai din cauza lui, din incercarea disperata a acestuia de a deveni “independent” (cu tot ce presupune acest lucru) fata de tot si toate, de a respinge implicarea societatii in viata personala. Iar societatea l-a lasat sa-si vada de framantarile sale si s-a compactizat intr-o serie de norme din ce in ce mai stupide si mai limitative, s-a eficientizat si s-a pregatit pentru masini si tehnologie, iar omul a ramas cu viata lui personala, interioara in care sa se simta liber, fiind strivit imediat ce si-a parasit “domiciliul”. Cu toate acestea, stiinta a continuat sa fie un bun sfatuitor si o sursa bogata de „adrenalina”. Iar science fiction devine un panaceu intelectual pentru o boala inca in fasa, dar cu simptome tot mai intense: frica fata de exteriorul sferei universului cunoscut.

Pre-apocalipsa unei conditii

Goana dupa putere, acumularea fara precedent a averilor planetei in mainile unor oameni fara orizont, fara viziune (decat, poate, viziunea propriei bunastari) a imprimat, prin politici economice specifice, aceeasi tendinta generala: goana nejustificata dupa acumulare in interes personal, dezinteresul sau indiferenta fata de ceilalti, inclusiv dezinteresul si indiferenta pentru chiar membrii propriei familii. In plus, a amplificat dezinteresul pentru natura, fata de mentinerea echilibrului si evolutiei ei firesti, distrugerea ecosistemului intr-un mod irecuperabil.

Traim, la inceput de mileniu III, intr-o lume care pare sa se cutremure in profunzime din cauza unor evenimente care se succed intr-un ritm halucinant, nelasind timp pentru o analiza profunda si transformand pe nestiute fundatia sistemului mondial de concepte si valori.

Miscari fundamentaliste, atacuri teroriste de o cruzime fara precedent, transformari sociale si economice la nivel mondial (intre care globalizarea, intarirea Uniunii Europene, repozitionarea Rusiei), descoperiri stiintifice si tehnologice care par imorale sau periculoase, criza energetica, fenomene meteorologice unice sau extrem de rare, conflicte aparent motivate dar fara nici o baza, toate acestea - concentrate intr-o perioada de timp foarte scurta - ne pot anunta ca am intrat intr-o zona de instabilitate a civilizatiei umane greu de clasificat, dar din ce in ce mai evidenta.

Am fi naivi sa credem ca nu mai vegheaza nimeni asupra ordinii mondiale. Ca marii beneficiari de pe urma acestor modificari nu exista ori au incetat sa-si mai faca jocurile. Se pare, totusi, ca acestora le scapa tot mai des haturile din mana din cauze, as spune, naturale. Sau, orbiti de stralucirea muntilor de posibile averi si a izvoarelor noi de putere, intra, tot mai frecvent, in derapaj.

Este posibil sa existe acea mare conspiratie care, sub presiunea unor factori externi, independenti, sa faca o serie de miscari gresite. Dupa cum, la fel de posibil, urmandu-si natural calea, omenirea sa dea semne ca ar dori sa evolueze.

“Apologia” redundantei

Incepand cu anii ’80, lucrurile incep din nou sa se schimbe. Stiinta devine un paradox in raport cu nevoile umane: creeaza prin insistenta si omoara prin redundanta. Curata gunoiul din fata casei si-l depoziteaza in spate, unde acesta se impute, emana gaze nocive si ne asfixiaza. Rezolva problema hranei substituind-o cu elemente care ne transforma in conserve ambulante. Realizeaza masinarii minunate care, daca nu-ti explodeaza in fata la expirarea termenului de garantie, te asteapta dupa colt ca sa-ti infiga un glonte in ceafa. Si asta nu pentru ca n-ar putea, ci pentru ca, la fel ca orice in lumea de azi, a devenit dependenta de bani. Si apeleaza la marinimia unor administratori de fonduri. Administratori care impun conditiile lor. Ce conditii? Va las pe voi sa le enumerati.

Toata efervescenta si entuziasmul anilor ’60-’70 n-au facut decat sa umfle un urias balon care, se pare, s-a spart demult fara ca noi, prinsi cu detaliile stiintifice, sa observam. Si, odata cu el, s-a risipit – inca o data! – ceea ce ne tine dintotdeauna in priza: SPERANTA.

Nimic nu este atat de pragmatic pe cat pare. Si concis, si concret. La ce sperante ne-am pus in stiinta, ar fi trebuit ca acum sa ne lafaim intr-o abundenta sincretica a noului concept de fericire. Da, viata pe pamant are noi dimensiuni: traim mai mult, dar atat de superflu si degradant incat te si intrebi daca merita. Da, acum iti poti inlocui inima si ficatul, dar orice medic la care te duci sa-ti scoata apendicele te pune sa semnezi pentru cele 30-50% sanse sa mai iesi viu de pe masa de operatie. Oare ce spuneau vracii erelor intunecate? Scapi ori nu scapi. Adica 50% contra 50% sanse. Exploatam orice, oricum si oriunde, doar ca sa avem cu ce ne cumpara jucarii costisitoare si inutile. Innabusim orice inventie care ar putea sa asaneze marile averi acumulate pe seama acestei distrugeri pentru ca le-ar putea obliga sa dispara. Suntem introdusi in cicluri de munca tot mai eficiente pentru ca nu putem sa gandim, sa cream asa, toti odata, n-ar fi … “inteligent”. Si productiv. Economia supra-simbolica ne impinge la o existenta supra-simbolica. Si suntem convinsi ca, in acest ritm, ceva se va intampla. Fie ca i se spune apocalipsa, singularitate, cataclism, ciocnire cu un asteroid. Cert este ca deciziile in ceea ce ne priveste sunt luate de catre altii. Iar noi, furnici harnice si proaste, am pierdut controlul propriului destin. Daca l-am avut vreodata.

In acest context, imi este clar de ce povestea, basmul, cavalerii, balaurii (ma rog, dragonii), vrajitoarele, faunii, satirii, dwarvii, driazii, nimfele, centaurii si trolii fac din nou parte din viata noastra. In toate acestea ne regasim, inca o data, speranta. Pentru ca doar o minune ne mai poate intari. Iar pe toate acestea le regasim din plin in romanele si filmele fantasy.

Bine ai venit in evul mediu al mileniului trei!