Este interesant de urmărit motivaţiile, scopurile şi chiar tehnica scriitorilor care încearcă să pună în circulaţie ideile lor îmbrăcate în diferitele forme literare. Şi, mai ales, să poţi surprinde, în paralel, cum se întâmplă aceste lucruri în diverse culturi. Este fascinant să descoperi (de fapt, să reuşeşti să vizualizezi toate cele de mai sus - de la motivaţii şi până la industria care susţine aceste motivaţii, dacă ele se încadrează în sistemul dominant, acela de produs bani) faptul că, într-o economie de piaţă extrem de eficientă - aşa cum este cea din America, scriitorilor nu le poate lipsi decât inspiraţia pentru a nu putea scrie ceva, în rest, mecanismele prin care opera lor este pusă în valoare, promovată, transformată în ceva incitant şi, în cele din urmă, vândută cu succes, merg unse.

Cred că aici se poate striga lozinca din spotul acela românesc păgubos de acum câţiva ani, mă rog, într-o formă puţin adaptată: "Dormi liniştit, sistemul lucrează pentru tine".
Şi chiar lucrează, dacă reuşeşti să convingi. Pentru că niciodată n-o să auzim scriitorul cutare sau editorialistul cutărescu spunând că au publicat într-o revistă, ci că i-au vândut o povestire, un poem, un articol etc.

Pornind de la articolul lui Jay Lake şi Ruth Nestvold, Anatomia unei idei, am extras din acesta întrebările pe care cei doi le analizează şi le-am adresat câtorva scriitori români cunoscuti. Mai jos puteţi citi opiniile lor, alături de cele ale lui Jay Lake şi Ruth Nestvold.
Le mulţumesc, pe această cale, scriitorilor care au avut bunăvoinţa de a răspunde în timp util: Marian Coman, Victor Martin, George Lazăr, Michael Haulică, Cătălin Ionescu şi Sebastian A. Corn (ordinea menţionării este ordinea în care au sosit răspunsurile). De asemenea, le mulţumesc şi scriitorilor americani Jay Lake şi Ruth Nestvold pentru implicarea lor în această anchetă.

Întrebările adresate sunt următoarele:

1. Ce este o idee literară? Ce înseamnă, de fapt, să ai o idee care să poată fi folositoare din punct de vedere literar?

2. Ce face ca o idee să fie potrivită pentru genul SF sau Fantasy?

3. Care este, pentru dumneavoastră, mecanismul intern şi extern al transformării acestei idei într-o poveste? (se referă la procesul de dezvoltare internă a ideii şi la tehnica de lucru). Exemplificaţi pe un text personal.

Marian Coman este un prozator, eseist, jurnalist şi editorialist român, redactor şef adjunct al cotidianului Obiectiv - Vocea Brăilei, unde realizează săptămînal o pagină de literatură, Literatura şi Artele Imaginarului, laureată a premiului Romcon.
A publicat povestiri in numeroase antologii romanesti. A debutat editorial cu volumul de proza fantastica Nopţi albe, zile negre în colecţia Fiction.Ro a Editurii Tritonic, în 2005, volum caruia i-a fost acordat premiul Kult in 2006. Cititi mai multe la RoSFdb.ro.

---

1, 3. Nu stiu cum stau lucrurile în cazul altora, dar, în ceea ce ma priveste, ideea literara se apropie pîna la un punct de ceea ce, în psihopatologie, se numeste idee deliranta. Doarme, în fond, în mine, un nebun - cum poate ca alti nebuni dorm în multi dintre noi. Si, cumva, atunci cînd reusesc sa-l trezesc, nebunul meu scrie. Starea de inspiratie maxima, pe care altcumva nu as putea sa o descriu, e starea nebunului - nebunul care crede ca universul pe care-l descrie ori ca personajele despre care vorbeste exista cu adevarat. O definitie pe scurt a ideii delirante oferita de manualele de psihopatologie este aceea a unei idei în dezacord cu realitatea, dar în a carei realitate crede bolnavul, impenetrabila la argumentele logicii formale si care-i modifica conceptia despre lume, comportamentul si trairile. Or... asta face si nebunul meu în timp ce scrie... Asta fac eu în timp ce scriu. Iau drept realitate povestea la care lucrez. Ideea literara este din punctul meu de vedere, spuneam, pîna la un punct, o idee deliranta. Atîta doar ca, spre deosebire de un nebun veritabil, scriitorul din mine adoarme de-ndata ce ridic ochii din albul foii de scris ori al monitorului. Si, din nefericire, se trezeste foarte greu.

Cu alte cuvinte, mai putin brutal spus, nu as putea sa scriu literatura daca, în timpul procesului creativ, în timpul scrierii adica, nu m-as scutura cu totul de realitate. Daca nu as uita de facturi, de stirile de la televizor, de politica si sport. Daca nu as trage peste realitate cortina deliranta a povestilor mele.

În principiu nu scriu povesti pornind de la o singura idee. Încerc sa combin idei, sa amestec, cu mofturi de savant distrat, mai multe astfel de idei delirante. "Ce ar fi daca ai fi doar un personaj într-o carte si ti-ai da seama de lucrul asta" e o idee care se regaseste atît în volumul "Nopti albe, zile negre", cît si în "Testamentul de ciocolata", strabatînd cele doua carti de la un capat la altul. Dar nu am scris toate acele pagini doar despre asta... Alte idei se împletesc în jurul acesteia si o paraziteaza, hranindu-se din ea, uneori opacizînd-o, bruind mesajul initial, lasînd cititorul sa-si aleaga pragul la care vrea sa recepteze textul, în functie de disponibilitatea de a citi, de chef, de pofta ori de propria cultura. În povestirea "Decablat", de pilda, am folosit o idee aproape banala, rescriind tema alteritatii, a celui deosebit si neînteles, a celui Altfel - da, cu A mare - a Alesului chiar. Vorbesc, în fond, despre drama geniului care poate ajunge în locuri în care altii nu pot pasi, dar care îsi doreste cel mai mult sa fie ca toti ceilalti. Pentru a nu fi singur. Am pus toate astea într-un cadru SF, distopic, în asa fel încît textul sa poata fi lecturat ca o simpla povestioara sci-fi cu un copil care-si doreste o gaura în cap pentru a semana cu toti semenii lui. Vezi? "Ce ai face atunci cînd normalitatea e data de anormali?" e o alta idee ascunsa în acelasi text.

2. Nu stiu, zau. Cînd scriu, nu-mi propun sa scriu într-un anumit gen. Scriu pur si simplu si folosesc instrumentele de care am nevoie. Am nevoie de recuzita SF pentru a-mi transmite mesajul, ok, asta o sa fac. Am nevoie de suspans, de horror ori de scene erotice, nu o sa ma feresc sa le uzitez. Si - cel mai important - nu ma gîndesc sub nici un chip la faptul ca: acum scriu SF sau fantasy sau mai stiu eu ce. Scriu pur si simplu. Nebunul din mine se trezese si scrie. Nebunul spune ceea ce are de spus. Cît se poate de convingator.


Victor Martin este scriitor si grafician SF, redactor la mai multe publicatii din Craiova si membru al Societatii de literatura si arta SF Victor Anestin din Craiova. Isi face debutul in SF prin publicarea unei povestiri in nr. 2 al fanzinului Omicron, editat de cenaclul Henri Coanda. Este autorul a trei volume de aforisme, doua volume de versuri si mai multe romane SF, dintre care ultimul, Partidul de export, a aparut recent la Editura MJM din Craiova

---

1. Ideea e chintesenta unui anumit tip de cunostinte, chiar si cunostinte privind SF-ul, însa ideea ramâne idee atâta timp cât nu e valorificata de talent. Nu este idee literara, de la început. Daca ai o idee si talent literar, ideea poate deveni literara. O idee nu poate fi folositoare literar daca nu ai talent. Ideile sunt aceleasi de mii de ani. E imposibil sa aiba cineva o idee pur originala. Nimic nu e pur original; orice idee se bazeaza pe ceva prestabilit, chiar si pe alta idee. O idee e mai mult sau mai putin originala. Când procentul de originalitate este mare, putem considera ideea ca fiind inedita si abordabila, în sensul asta, literar, în general, si SF, în particular.

Problema nu e sa ai o idee, ci sa ai talentul de a o aborda literar. Necazul e cu aceia care monitorizeaza talentul altora. În general, acestia sunt criticii literari si publicul. Când gustul criticii e precar, literatura, de orice fel, are un nivel foarte scazut. Nivelul science fiction-ului românesc e foarte scazut si nu creste nici din cauza publicului troglodit, cu pretentii nejustificate sau de alt tip.

Multi critici si multi cititori nu înteleg un text si, culmea masochismului, se si lauda cu asta.

Ne gasim de cealalta parte a oglinzii. Am avut o colectie de povestiri stiintifico-fantastice impregnata de scrieri rusesti, de mâna a doua. Acum, avem povestiri stiintifico-fantastice anglo-saxone de mâna a doua. Rusii nu au ajuns niciodata la conditii tehnico-stiintifice necesare unui science fiction valoros. Anglo-americanii au avut aceste conditii si s-au departat de ele.

Orice colectie de povestiri SF destinata exclusiv publicului neinitiat, ignorând parerea criticii, asa, proasta, cum este, e sortita esecului. Si viceversa e valabila; o colectie acceptata doar de critica e seaca, necitibila, plictisitoare, si îsi da duhul.

2. Asa cum am spus, nu exista idei SF preformate. Ideile sunt doar bune sau rele.
Ele trebuie sa fie facute sa fie SF. Si ideile bune, si cele rele, por fi facute sa fie science fiction; cu mai mult sau mai putin talent.
Când se întâmpla sa ai o idee buna, cu un procent ridicat de originalitate, si ai talent s-o tratezi adecvat, poate sa apara succesul. Succesul este la critica si la public. Exista nesansa de a fi prost receptionat de critica sau receptionat de o critica proasta. Exista nesansa de a fi prost receptionat de public sau receptionat de un public prost.

Cum critica SF este de circumstanta, iar publicul nu prea are habar ce e science fiction-ul, sunt slabe sperante ca SF-ul românesc sa aiba succes. Exista centre de cristalizare; acestea trebuie exploatate. Necazul e ca nucleele de cristalizare a SF-ului românesc au structuri cristaline diferite. S-a format FNTSF-ul si, ca replica occidentala, s-a cristalizat ARSFan-ul.

Revenind, strict, la întrebare, ideea poate fi potrivita pentru orice, pentru SF, pentru Fantasy, pentru realism magic, pentru postmodernism, pentru cyberpunk si chiar pentru realismul socialist.

3. La mine, e simplu. O idee cu un procent mai ridicat de originalitate se preteaza la o scriere scurta. Romanul e un amalgam de idei mai mult sau mai putin originale. Cine îsi imagineaza ca se pot scrie 400 de pagini pe o idee geniala are doar imaginatie.

Tehnica de lucru se poate învata, tine de experienta. Mai trebuie si talent, cu care te nasti. Mai trebuie si descoperitori de talent. Pentru marketing, nu avem impresari talentati. Pentru evaluarea calitatii scrierilor, nu avem critici priceputi. Pseudocriticii si pseudoimpresarii nostri vin tot din rândul creatorilor. Ce facem? Ne autoevaluam si ne vindem cartile sau ne tinem si de scris?

Exemplific printr-o schita pe idee, „În celula cu Iisus”, cu o povestire noua, „Viata e un cântec”, si cu cel mai recent roman al meu, „Partidul de export”. Multe capitole, luate separat, sunt orwelliene, dar, în ansamblu, scrierea e o epopee tolkieniana. O epopee politic-science fiction. Originalitatea, fata de Orwell, consta în tratarea diferita a politicului. Fata de Tolkien, care trateaza mitologia celtica, originalitatea consta în crearea unei mitologii fara precedent si tratarea cu mijloacele SF-ului.

Atât SF-ul, cât si Fantasy-ul, au note particulare. Nu sunt entitati distincte în totalitate. Totul e sa nu interfereze prea mult.
SF-ul si Fantasy-ul pot fi afirmate prin idee, dar si prin maniera de abordare. O scriere literara poate sa nu aiba nici o idee, dar sa fie net SF sau Fantasy. Ideea e chiar tehnica de abordare.

George Lazar este scriitor, publicist, director al cotidianului Monitorul de Botosani si editor al Sci-Fi Magazin, deocamdata singura revista lunara de literatura science fiction din Romania. In studentie a fost membru al Cenaclului Quasar si a publicat povestiri in revistele Opinia Studenteasca, Magazin, Cronica si Convorbiri literare. A fost inclus cu povestiri in mai multe antologii. Romanul SF America One, aparut la Editura Tritonic in 2007, este volumul sau de debut.

---

1. Nu cred ca problema este bine pusa. Orice idee poate fi literara. E ca in aia cu blocul de marmura care ascunde o statuie perfecta. Problema este de fapt a scriitorului. Mai precis, degeaba esti plin de idei daca nu ai pic de talent. Si invers. Sunt cele mai importante conditii desi mai sunt si altele, ca imaginatie, perseverenta, cultura generala.

Asa ca, o idee folositoare din punct de vedere literar este doar aia care te prinde. Incepe ca un fior, intr-un colt al mintii (daca mintea o fi avind colturi!) apoi fie dispare, daca nu rezoneaza, fie se aprinde si arde cu flacara tot mai mare pina iese din ea povestea. Inteleg ca e cam subtirica explicatia dar pur si simplu nu stiu alta.
2. Aici nu prea pot sa iti fiu de mare folos. Eu numai idei de astea am. Cred ca daca ideea se refera la fapte care nu s-au petrecut dar care, intr-un altfel de viitor sau trecut sau realitate paralela se pot intimpla, e OK. Nu e mare lucru. Atit doar ca atunci cind scriu asemenea idei, am impresia ca sunt un privilegiat caruia ii este dat sa priveasca printr-o fereastra catre o alta lume.
Sau, uneori, cind sunt mai lipsit de modestie, ca creez o alta lume. Ce poate fi mai frumos si totodata mai maret decit actul creatiei in variile lui forme?

3. E un proces chinuitor. Ideea, spre exemplu pentru un roman, e mult mai complexa si vine destul de rar. Imi place si incep sa lucrez imediat la ea. Apoi pur si simplu ma blochez fie in mici amanunte fie in mari detalii. Tin mult la gradul ridicat de plauzibil. Trebuie sa documentez lucruri pe care nu le stiu dar de care am auzit. Daca nu ai suficiente cunostinte de cultura generala e ca si cum ai un bagaj genetic prea mic si nu poti permite, prin combinatii, urmasi viabili.
Altfel: daca nu sunt eu in stare sa cred in ceea ce scriu, atunci cum as putea sa pretind celor care imi citesc povestile sa faca acest lucru? Nu stiu daca tehnica mea poate constitui o experienta semnificativa. Scriu din placere, ceea e si bine si rau. Bine, pentru ca nu am termene, nu depind si nu traiesc din asta. Pot lucra oricit de mult imi place la o idee, o pot abandona pentru a o relua mai tirziu, altfel spus, sunt liber. Rau pentru ca nu o fac sistematic, motiv pentru care dureaza mult finalizarea, uneori mai pierd sirul si sunt silit s-o iau din urma.

Pot incerca sa exemplific, asa cum ceri, cu un text personal, cu precizarea ca ma voi folosi de o schita, caz in care cele spuse mai sus, despre timp si termene, nu mai sunt valabile. Inteleg prin schita un text de dimensiuni reduse, cu caracteristici mai degraba de alegorie. Iata, in Stele duble (initial Paznicul Stelelor), m-am intrebat ce-ar fi daca Pamintul ar trece printr-un nor de praf cosmic iar stelele ar dispare depe cer? Ei bine, logic, mi-am raspuns, oamenii ar incerca sa faca ceva, pentru ca s-au trezit cu stelele deasupra capului; ele fac parte indisolubila din existenta umana. La fel si membrele corpului, ochii etc. Cind lipseste un membru, incercam sa-l inlocuim, sa punem in loc o proteza. Asa ca oamenii au inaltat reflectoare uriase cu sateliti care imita stelele. OK, pina aici e in regula. Unul mai putin hotarit ca mine s-ar fi multumit numai cu atit.
Ar fi insa prea simplu. Si ce daca, care-i chichirezul? Daca, la un moment dat, dispare problema?

Ei bine, raspunsul a venit tot logic: lasam stelele omului sa straluceasca alturi de stelele lui Dumnezeu. De-aia e alegorie si nu space opera.
Peste toate, mai trebuie si un minim de personaje (unul in acest caz) si un context, armonizate cu ideea, altfel povestea ar fi sunat chiar ca relatarea de mai sus.


Michael Haulică este scriitor, redactor, editor, eseist. A debutat în 1975 cu poezie, în revista Flacăra. In 1993 a debutat în science fiction, în săptămânalul Jurnalul SF cu Lipstick. A fost redactorul suplimentului săptămânal de SF Supernova din Iasi (1992-1994) şi unul dintre fondatorii clubului Alternativ SF în 1995. În perioada 2005 - 2007 a fost redactor-şef al editurii Tritonic şi redactor-şef al revistei Fiction.ro. Din februarie 2008 este editor-coordonator al revistei electronice Nautilus. Detine rubrici despre fantasy şi science fiction în revistele Observator cultural şi Ziarul de duminică (supliment al Ziarului financiar).
A fost tradus în limbile engleză, franceză, croată, maghiară, daneză, bulgară (pentru mai multe detalii accesati RoSFdb.ro).

---

1. Ideea care sta la baza scrierii unui text literar e o notiune destul de ambigua pentru mine. Pentru ca o idee e una, iar o imagine (uneori doar un cuvînt) e alta. Am scris texte care au pornit de la o idee – sa-i zicem idee -, de pilda textul la care lucrez acum, „O huca în minunatul Inand“, a plecat de la ideea transferului de personalitate. Dar am ascris si multe texte (chiar multe) plecînd de la o imagine, un cuvînt, o fraza. Mi-a placut imaginea, fraza aia de început, am pus-o pe hîrtie si m-am oprit cînd povestirea era gata. Povestirea s-a construit singura, în timp ce scriam. UIte un alt exemplu: motocentaurul, ca personaj de povestire, l-am inventat pornind de la un desen al lui Ionut Banuta (el a inventat, de fapt, motocentaurul, prin acel desen). Mi-a placut ideea acelui personaj desenat si mi-am zis ca poate fi un bun personaj literar. Am scris „Motocentaurii dorm singuri“ si mai departe se stie ce a urmat. Cred ca o idee, în sensul de care vorbesti, este doar o scînteie care aprinde... nu stiu ce aprinde. Pofta de scris? Ca de spus... ai mereu ce spune.

2. Ideea trebuie sa ceara neaparat recuzita de gen. Ar trebui ca ideea sa nu poata exista în afara genului. Desigur, putem avea si idei comune, dar pe care sa le îmbracam într-o scenografie SF sau fantasy. Si lucrurile ar putea fi la fel de valabile.

3. Pai daca tot am vorbit de Huca (desi textul nu este înca terminat), sa exemplific. Am plecat de la ideea transferului personalitati unui individ într-un altul. Motive ar fi destule. Dar eu m-am oprit la o varianta care ar putea sa apara: posibilitatea închirierii de „gazde“. La urma urmei, un fel de prostitutie (sîntem în zona SF). Apoi a trebuit sa pun ideea într-o poveste. Am avut nevoie de o poveste ca sa spun lucrurile astea. Si asa am creat un personaj care, la început, este „client“, cautîndu-si gazde (a trebuit sa gasesc motivatii, a trebuit sa imaginez secvente, întîmplari, consecinte). Apoi am pus personajul sa treca în tabara cealalta, sa fie, la rîndu-i „gazda“. Si aici am avut nevoie de alte întîmplari, de unde sa reiasa motivatiile, consecintele etc. Astea ar fi la un prim nivel. Am descoperit apoi, scriind, ca toate astea pot avea si un alt rost. Lucrurile nu se întîmpla, pur si simplu, ci au un rost al lor. Si asa am descoperit ca nuvela asta se potriveste foarte bine cu partea a doua a unui roman pe care-l aveam în plan, plecînd de la povestire mai veche, „Vremea zapuselii“. Ajungînd aici, la aceasta concluzie, titlul ei a devenit „Partea a doua. Kill Lotek“, iar „Vremea zapuselii“ a devenit „Partea întîi. Lotek“. Romanul se va chema Vremea zapuselii si va mai avea o parte – înca nu stiu cum se va numi, probabil „Partea a treia. Îngerii de Jos“ si pleaca de la o alta povestire (pe care n-am publicat-o, dar membrii AtelierKult o stiu), „Glitcherine“. Cam asa ma poarta pe mine scrisul. Mare parte din ceea ce scriu are o viata proprie, iar eu trebuie doar sa ma tin aproape, sa vad ce si cum. Si sa scriu, bineînteles, pe masura ce aflu.

Catalin Ionescu este scriitor, traducator, eseist, critic SF. A publicat proza in Almanahul Anticipatia, Jurnalul SF etc. A tradus din Ian Watson, Walter Jon Williams etc. A publicat materiale de critica si istorie literara in Almanahul Anticipatia, Jurnalul SF (serialul „Anticritica“), CPSF Anticipatia, Nautilus, Fictiuni, Sigma.

1) Interesanta discutia despre ideea literara – dar nu cred ca e cazul sa dau definitii, într-o tema atât de extinsa si de controversata. Teoreticienii genului s-au ocupat de-a lungul timpului de aceasta notiune si i-as aminti pe Lucian Ionica („Schita unei posibile structuri”, în Paradox ’82, sau in revista virtuala Pro-Scris; „Însemnari despre ideea sf”, pe site-ul cenaclului H.G. Wells sau in revista Pro-Scris) si pe Voicu Bugariu („Literati si sefisti O confruntare de mentalitati”, editia întâi, Editura Universitatii Transilvania Brasov, 2007; editia a doua, revizuita, editata exclusiv în format electronic de revista Pro-Scris, 2008, )
În ceea ce ma priveste, consider ideea literara (în contextul science fiction, bineînteles) drept un ingredient necesar, dar nu si suficient, al literaritatii.

2) Daca ar fi sa-l parafrazez pe Cornel Robu („O cheie pentru science fiction”, Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca 2004)), o idee literara este potrivita pentru SF si/sau Fantasy daca este capabila sa stea la baza unui text care, mai departe, sa genereze acel faimos „sense of wonder”.
Personal sunt adeptul „povestii” din spatele textului. Asadar o idee literara capabila sa dezvolte o „poveste” (sensul narativ nu este inerent - desi exceptiile sunt totusi rare) este o idee potrivita. De altfel, ma simt alaturi de cei care considera science fiction-ul ca fiind o „literatura a ideilor” (a se vedea, de pilda „Science Fiction: The Literature of Ideas by Marg Gilks, Paula Fleming, and Moira Allen”)

3) Nu cred ca exista, în sensul acesta, nici retete, nici modele: „ADN-ul” literar nu a fost - din fericire! - cartografiat. Exista, desigur, un numar impresionant de studii care reliefeaza curente, tendinte sau tehnici specifice, dar exista întodeauna si exceptii remarcabile. Scrisul este, pâna la urma, o dimensiune umana complexa...
Un exemplu personal este, poate, romanul „Loser”, aparut în 2002, care are la baza povestirea cu acelasi nume. În acest caz, ideea de baza s-a lasat „transplantata” cu usurinta. Si sincer, nu pot explica de ce: poate ca ideea a fost, de la bun început, potrivita unui roman. Poate am fost eu, pe atunci, mai tânar si mai inspirat - „Loser” a fost scris cu peste 20 de ani în urma...
Din punctul meu de vedere, orice scriitor ar trebui sa stie, înlauntru sau, când scrie bine si când bate câmpii. Daca însa este dispus - sau nu - sa ia în considerare acest barometru intern, asta este cu totul si cu totul alta poveste...

Sebastian A. Corn este pseudonimul literar al lui Florin Chirculescu. A publicat primele texte in 1993, intr-o revista de sci-fi care a suscitat pasiuni si controverse in anii ’90: JSF. La scurt timp dupa debut, a primit numeroase premii si mentiuni literare (aproape 40), dintre care cele mai importante au fost Premiul pentru Debut European la Eurocon, Glasgow, 1995, si Marele Premiu al Editurii Nemira din 1997 pentru romanul Sa ma tai cu bisturiul taisului tau, scrise Josephine. A publicat nuvele, novelete si povestiri in revistele JSF, Anticipatia si Nautilus. A fost redactor-sef al revistei Nautilus si al unei pagini saptaminale de sci-fi in Curierul National in 1995. A publicat sase romane sub pseudonimul Sebastian A. Corn si alte trei sub alte nume. Pentru Imperiul Marelui Graal, i s-a decernat premiul Vladimir Colin, in 2006. Ultimul sau roman, Vindecatorul, a aparut in 2008 la Editura Cartea Romaneasca.

1. Nu o pot defini. Mă gândesc fără scop şi, la un moment dat, „simt” un impact dintr-o asociere care mi se pare „eficientă” pentru o speculaţie. De pildă, în ce priveşte „Vindecătorul”, triggerul textului a fost un film documentar care mi-a creat o senzaţie de empatie extrem de marcată pentru nişte vânători preistorici. Emoţia respectivă mi s-a părut productivă pentru nişte speculaţii mai vechi referitoare la o presupusă limbă sacră, comună tuturor, de care aflasem din literatura zen.

Sintetizând, o idee literară îmi pare a fi un gând necăutat care îmi crează un declic emoţional. Declicul emoţional se calchiază pe o speculaţie sau pe un personaj la care am reflectat. Dacă emoţia şi reflexiile se contopesc uniform, consider că am o idee literară.

2. Nimic. În ce mă priveşte, genurile nu au legătură cu ideea literară ci cu permisivitatea crescută a SF/F în ce priveşte un anumit tip de setting şi de plot. Mă simt mai bine scriind ficţiune speculativă decât un text realist. Mă simt mai bine să subsumez un text realist unei ficţiuni speculative. SF/F reprezintă un scurtcircuit care îmi permite o valorificare mai bună a unei idei – SF/F este, totodată, mai dificil în ce priveşte realizarea unui setting şi a unui plot „rotund”, consecvent cu sine însuşi.

3. Intern: găsesc plotul care îmi susţine ideea. Plotul cere un setting. Settingul şi plotul generează personajele.

Extern: mă apuc şi scriu, pur şi simplu, după ce m-am gândit suficient la un text, iar acesta ameninţă să dea pe afară. Dacă mă gândesc prea mult, însă, ratez textul. Dacă tot scriu şi rescriu un plot, ratez textul. Dacă îmi fac planuri elaborate, ratez textul.

Textele reuşite (Adrenergic!, Să mă tai cu tăişul........, Vindecătorul) au fost echilibrate în ce priveşte cât m-am gândit la ele intern şi extern, adică, m-am apucat să le scriu fără să încerc să controlez întreg textul d.p.d.v. raţional şi tehnic.

Textele nereuşite (Baabylon, Graal) au fost consecinţa unui dezechilibru între cele două aspecte – adică, au fost mult prea prelucrate intern şi şi-au pierdul zestul. Ambele mai necesitau, pentru o aducere la nivel, încă foarte mult de lucru extern, pentru a netezi asperităţile induse de excesul de lucru intern.

Jay Lake traieste in Portland, Oregon, unde lucreaza la numeroase proiecte literare. In 2008 a publicat doua romane, Escapement (Tor Books) si Madness of Flowers (Night Shade Books), iar povestirile sale apar cu regularitate in revistele specifice din intreaga lume. Jay este castigatorul unui premiu John W. Campbell pentru "Cel mai bun scriitor nou" si multiplu nominalizat la premiile Hugo si World Fantasy. Blogul sau poate fi vizitat la adresa jaylake.livejournal.com iar website-ul oficial la www.jlake.com.

Pentru mine, ceva simplu, un cuvant, o amintire ori o imagine sunt suficiente pentru a stimula o poveste. Un exemplu foarte concret este urmatorul: la un workshop de lectura, am citit gresit un rand scris de un alt scriitor. Am inlocuit un cuvant in fraza lui, schimbandu-i sensul. Cateva zile mi-a tot umblat prin minte forma schimbata, incantat si frustrat in acelasi timp, pana cand (cu permisiunea celuilalt scriitor) am construit o poveste in jurul acestei fraze. „A scrie pana cand ceva capata sens” este descrierea cea mai buna pe care pot sa o fac acestui proces. Ideea care a nascut aceasta poveste nu era nimic altceva decat un rand intr-un text si imaginea creata de acest text in mintea mea. Germenele de la care a plecat povestea nu era decat un rand scris de cineva si, bineinteles, o imagine pe care acesta a creat-o in mintea mea.

Apoi sunt povestirile pe care le-am scris in colaborare cu Ruth. Am vandut numeroase astfel de povestiri la SCI FICTION, Realms of Fantasy, Baen's Universe si altele. Ideile pentru povestirile scrise in colaborare pot parea pe un traseu total diferit fata de cele scrise individual. Sa iau ca exemplu povestirea noastra: "Schwarze Madonna and the Sandalwood Knight." Am lucrat deja la o serie de povestiri scrise in colaborare, plasate in lumea Rose Knights (Cavalerii trandafirului), asa ca pot spune ca am avut deja un cadru. O parte din inspiratia initiala pentru aceste povestiri este de-acum bine definita – toate personajele principale poarta numele unor trandafiri reali. Ruth a inceput povestea vorbind despre "Schwarze Madonna", un trandafir de un rosu atat de intunecat incat, inainte sa infloreasca, bobocul are o un luciu aproape negru. Dupa ce-am revizuit-o de cateva ori si am adaugat mai multi trandafiri, a iesit povestirea publicata recent in Realms of Fantasy.

Ideile pot veni de niciunde – o fraza, forma unei umbre pe un zid, o fotografie pe care am facut-o la un moment dat. Ideile sunt cel mai usor de obtinut in procesul de scriere. Deoarece nu am nevoie decat de o frantura de idee pentru a crea, de acolo, o poveste, pot pleca practic de la orice. Un exercitiu pe care l-am facut cu elevii mei a fost de a alege trei sau patru obiecte din sala de clasa si imediat am putut gasi o idee de poveste bazata pe aceste elemente, doar pentru a demonstra cat de usor este. Povestea poate veni din simpla juxtapunerea acestor elemente diferite, privindu-le intr-o lumina noua si punandu-le unele pe celelalte intr-o conexiune.

Ruth Nestvold a publicat in Asimov's si Realms of Fantasy si, recent, a fost finalista pentru premiile Tiptree si Sturgeon. Este doctorand in literatura cu specializare in genurile literare si hiperfictiune. Dupa ce a terminat academia, a inceput sa traduca pentru a-si putea "hrani morbul scrisului". Website-ul sau personal poate fi vizitat la adresa www.ruthnestvold.com.

Este adevarat, ideile pot veni tin tot felul de surse de inspiratie, dar ceea ce duce la nasterea efectiva a unei povesti pentru mine este momentul in care mai multe idei se incheaga intr-o forma interesanta. Un exemplu este povestirea mea „Dragon Time”, publicata in antologia Fantastic Companions. Am trecut, la un moment dat, din diverse motive, printr-o situatie frustranta si am hotarat ca vreau sa scriu o poveste pentru mine, o poveste despre o fata care se hotaraste sa isi traiasca visul. Astfel, m-am asezat in fata computerului si am privit contemplativ la obiectele de pe birou, la dragonul mobil care atarna pe un raft, la diversele ceasuri Swatches risipite pe langa tastatura si amincercat sa imi imaginez cum as putea pune intr-o povestire un dragon si franturi de timp. Mi-am pus cateva intrebari si, curand, am reusit sa incheg un cadru viabil.

Cat despre intrebarea: ce face ca o idee sa fie potrivita pentru genul SF sau Fantasy, aceasta este una dintre acele intrebari la care raspunsul pare evident, dar este si inselator. In sensul primar, o poveste spusa in cheie western, de exemplu, trebuie sa aiba un personaj si o problema pe care acel personaj incearca s-o rezolve, esueaza de cateva ori si, mai apoi, reuseste. O idee, in mod evident, pune in miscare unul sau mai multe elemente specifice acestui tip de poveste.

Cred ca multi scriitori agreaza faptul ca ideile sunt pretutindeni in jurul nostru, si a gasi astfel de oportunitati este o parte din ceea ce ne face scriitori. Cum poate ca o idee sa evolueze si sa se transforme intr-o poveste, ei bine, acest lucru este putin mai dificil. Unii scriitori pot face din cea mai stearpa idee o poveste extrem de interesanta. Nu trebuie decat sa o notati atunci cand apare. Cealalta faza, de scriere efectiva a povestirii, necesita, cel putin pentru mine, un pix, hartie, o canapea si foarte multe intrebari la care sa raspund.

In situatia in care scriem impreuna, am descoperit ca trebuie sa stabilim cateva linii de directie care ne vor oferi un cap de pod in dezvoltarea ideii. In cazul povestirii "Return to Nowhere", am stiut despre aceasta ca va fi publicata in Jigsaw Nation, o antologie in care o America divizata in statul rosu si statul albastru (este vorba despre razboiul de ...) fusese deja o tema pentru cateva povestiri. Acest lucru ne-a determinat sa purtam cateva discutii in care am desenat cateva harti politice, inclusiv asa-numita „harta a sclaviei” si, astfel, am venit cu o poveste despre o America unde sclavia nu a fost niciodata abolita.