Ce ne ramane?
Sa ne punem la treaba imaginatia. Iar aceasta sa lucreze ca supapa pentru tensiunile interioare acumulate, permitandu-ne sa continuam pe drumul ales.
Intreaga literatura, indiferent de gen, este o fictiune care alimenteaza sau, mai degraba, descatuseaza imaginatia si constituie un subterfugiu prin care viata noastra, limitata din punct de vedere fizic, poate capata noi dimensiuni. Si, pentru ca tabloul sa fie complet, faptul ca omenirea a devenit mai sedentara ca oricand, mai comoda si mai lenesa, o serie de elemente extraordinar de puternice au venit sa completeze lista de instrumente prin care imaginatia poate compensa constrangerile din ce in ce mai dure. Unul dintre acestea il reprezinta televiziunea.
Anii ’90 au adus transformari radicale la scara globala. Le-am facut fata cu dificultate si acum incepem sa avem senzatia ca ne adaptam incet, dar sigur. Oare mai este nevoie? Mai este cazul? Nu cumva ar trebui sa ne oprim cateva minute, ore sau zile si sa analizam putin ce se intampla in jur? Pentru ca toate semnalele atrag atentia asupra unor modificari globale fundamentale de fond, a calitatii vietii, a gandirii, a reactiilor si tendintelor umane, nu numai a tehnologiei si vremii.
Societatea spre care alergam ca disperatii, structurile in care ne inghesuim cu ochii inchisi si cu gandul numai la castig sunt, se pare, ele insele intr-o transformare radicala. Liberalismul democratic – adica tipul de societate considerat ideal daca ar fi aplicat cum trebuie (tipul de societate american), pare a nu mai fi in cartile destinului. Iar Euroma a sesizat acest lucru si se pregateste pentru ceva, pentru ALTCEVA, pentru MARELE SALT.

Se pare ca goana dupa putere, acumularea fara precedent a averilor planetei in mainile unor oameni fara orizont, fara viziune (decat, poate, viziunea propriei bunastari) a imprimat, prin politici economice specifice, aceeasi tendinta generala: goana nejustificata dupa acumulare in interes personal, dezinteresul sau indiferenta fata de ceilalti, inclusiv dezinteresul si indiferenta pentru chiar membrii propriei familii. In plus, dezinteresul pentru natura, fata de mentinerea echilibrului si evolutiei ei firesti, distrugerea ecosistemului intr-un mod irecuperabil.
In acest context, oamenii obisnuiti, neputinciosi in fata acestor “modele” si in fata acestei tendinte dar revoltati, incep sa simta nevoia tot mai acuta a unei interventii. In lipsa unui Dumnezeu care, in virtutea liberului arbitru, nu face mai nimic pentru problemele ce se agraveaza din clipa in clipa si, astfel, dispare incetul cu incetul din constiinta umana, aceasta interventie nu poate veni decat de la eroi: mitologici, moderni, umani, fantastici. Cand lupta dintre bine si rau nu se mai poate da la nivelul lumii reale decat prin interventii armate distrugatoare, simbolurile iau locul acestor armate si se contureaza in luptatori supraumani care instaureaza, de regula, dreptatea si pacea si restabilesc vechile valori, cum ar fi onoarea si virtutea.